Diverse

De la modă la lemn

Nu știu alții cum sunt, vorba lui Creangă, dar mie, când navighez pe internet, îmi vine ideea să combin informațiile. Și cum mă uitam eu după propunerile designer-ilor pentru moda primăverii 2016, m-a atras stilul ”granny chic” sau ”mamie manie” – cum îi spun francezii, adică ”buni chic” sau ”buni mania”cum i-am spune noi. Pe scurt, primăvara aceasta ne îmbrăcăm ca doamnele anilor 60, iar modelele care ne inspiră au puțin sub sau peste 80 de ani. Să mai spună cineva că tinerețea nu respectă batrânețea.

O privire aruncată rapid în stradă ne arată că adolescentele preferă azi bascheții, jeanșii mulați, tricourile și cămășile, fie că se duc la școală sau la întâlnire cu prietenul. Există însă și o categorie de tinere femei care vrea clar să se delimiteze de adolescență și caută cea mai cool atitudine (coolitudine), alegând să poarte pardesie sau mantouri, fuste midi, eșarfe, baticuri și pantofi cu tocul pătrățos – o imagine care se desprinde din tabloul modei anilor 60. Pe rețelele de socializare se folosește un hashtag, pentru acest stil ”granny chic” sau ”mamie chic”, iar noi, cum ziceam, îi putem spune liniștiți ”buni chic”. Creatorii de la care a pornit acest fenomen au dorit să aducă un omagiu acelei figuri care, pentru oricare dintre noi, reprezintă calmul, liniștea, dragostea – bunica. Iar pe primul loc în seria acestor creatori se situează italienii, pentru că au un foarte dezvoltat simț al familiei, pentru ei bunica – ”nona”- e sfântă. Puteți vedea despre ce vorbesc dând o căutare cu numele lui Alessandro Michele, director artistic Gucci. La fel de bine se înscrie în trend și Miucia Prada, cu precizarea că modelul ei este o bunică mai șuchită cu șosete treisferturi căzute în vine și balerini cu vârful ascuțit. Deși colecția are mare succes, spun analiștii de fashion, nu orice femeie poate ieși așa pe stradă. Aici chiar e vorba despre coolitudine, altfel riști să se creadă despre tine că n-ai bani de reviste de modă și te inspiri din desenele animate ale copiilor tăi sau că, doamne ferește, iți lipsește o doagă.

Se întreabă unii dacă nu cumva acest stil ”buni chic” nu reprezintă și o nostalgie a vremurilor mai calme, mai liniștite, a valorilor tradiționale, solide, ale trecutului nu foarte îndepărtat. Iar specialiștii confirmă. Există o nevoie clară de a stopa viteza pe care o impun azi rețelele sociale și ca urmare, o parte din generația tânără se opune curentului fast life. A relua codurile vestimentare ale bunicilor noastre, a ne întoarce către acest patrimoniu al modei anilor 50-60-70, înseamnă a reveni într-un fel la vremea în care raportul nostru cu hainele și cu obiectele era altul. A folosi haine sau obiecte de unică utilizare era pe atunci o erezie. Incă aflați sub spaima lipsurilor de tot felul cauzate de război (poate ați auzit că totul, inclusiv hainele se dădeau pe cartelă), bunicile noastre știau să cârpească și să peticească artistic, să facă dintr-o bluză veche una nouă adăugând un guler croșetat sau o manșetă dintr-o altă bluză. Totul era transformabil, refolosibil, recuperabil. Hm, nu-i așa că toate rimează cu sustenabil?

Și uite așa am ajuns la mobila transformată sau, mai recent, la banca pe care ”Revista din lemn” o prezenta drept ”o viață nouă dată unei mobile vechi” și care se încadrează foarte bine, după părerea mea, în stilul ”buni chic”. Sigur aveți pe acasă ceva ce merită păstrat și reînviat, dacă nu o mobilă, poate o haină pe care să vă exersați creativitatea. Hai să ne lăsăm cuprinși de febra retro. Nu mai aruncați mileurile și fețele de masă croșetate. Pot deveni fuste, bluze sau măcar parți din ele. N-ar sta frumos pe o masuță din lemn, de curând revopsită, acea față de masă brodată de la bunica? Da, da, exact acolo unde vă beți ceaiul de după-amiază și mai aruncați o privire să vedeți cine/ce a mai postat pe FB? Moderniștii au de ce să tremure, ”buni-chic” este stilul care cucerește azi lumea de la Paris la Los-Angeles. N-ar fi chic să ne aliniem și noi?

Daniela

Dintr-o ingineră chimistă care s-a jucat câțiva ani de-a finisarea lemnului, Daniela s-a făcut jurnalistă, fără să se dea de trei ori peste cap, deoarece la începutul anilor 90 majoritatea inginerilor deveneau altceva. Și uite așa, se împlinea un vis din copilărie. De atunci, a scris pe la diverse reviste, a trecut pe la televiziune și a rămas, până în ziua de azi, la radio.

Adaugă comentariul

Adaugă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Categorii

Abonează-te la newsletter

ro_RORomanian