Bricolaj

Defecte de finisare – Coaja de portocală

Mi-am propus să scriu o serie de articole despre defectele de finisare.  Primul defect pe care îl voi prezenta este coaja de portocală deoarece pare a fi un defect foarte des întâlnit.

I se spune așa pentru că pelicula, după uscare, nu este perfect netedă, având aspectul unei coji de portocală. Este vizibil imediat după aplicarea lacului, dar uneori, poate dispărea odată cu uscarea. Coaja de portocală apare atunci când materialul de finisare nu are timpul sau condițiile necesare pentru a se așeza perfect pe suportul din lemn.

coaja de portocala 3

Produsele peliculogene sunt materiale vâscoase care au nevoie de timp pentru a se întinde perfect. Dacă timpul necesar așezării este mai mare decât timpul în care pelicula se usucă superficial atunci defectul va rămâne. Timpul poate fi reglat cu ajutorul cantității și calității diluantului adăugat. Dacă se adaugă o cantitate mai mică de diluant decât cea recomandată, atunci produsul va fi mai vâscos și va avea nevoie de un timp mai mare pentru a se așeza. Dacă diluantul se evaporă înainte va apărea coaja de portocală. Și dacă se adaugă cantitatea recomandată de diluant, dar acesta se evaporă prea repede, defectul va apărea.

Nu numai cantitatea și calitatea diluantului sunt importante. Și condițiile în zona de aplicare pot influența aspectul peliculei. Temperatura foarte diferită între suportul lemnos și materialul aplicat poate duce la peliculă cu aspect de coajă de portocală. Temperatura materialului de finisare, a suportului lemnos și a mediului ambiant trebuie să fie între 18 și 20°C. De semenea, dacă umiditatea relativă a aerului este scăzută în zona de aplicare, defectul poate apărea.

coaja de portocala 4

O altă cauză a apariției este distanța incorectă dintre pistolul de pulverizare și piesa ce trebuie finisată sau presiunea de lucru. Distanța prea mică sau presiunea prea mare poate duce la peliculă cu aspect de coajă de portocală. La aplicarea manuală prin pulverizare, pistolul trebuie ținut la o distanță de cel putin 25 cm de piesă iar presiunea trebuie sa fie 2,8-3 atm. De multe ori există tendința de a crește presiunea, pulverizatorul având astfel senzația că are o productivitate mai mare. Va trebui într-adevar să se miște mai repede dar rezultatul nu va fi mai bun. Dacă aplicarea se face cu pompe, roboți, trebuie respectate recomandările producătorului.

adv_treelayers_728x90_negru

Excesul de aer din zona de aplicare sau de uscare sunt alte cauze care duc la peliculă cu defect. Practic se creează curenți care reduc timpul de uscare și uneori pot strica aspectul peliculei.

Dacă defectul apare la aplicarea grundului și nu este foarte pronunțat, poate fi îndepărtat la șlefuirea între straturi. Implică, însă, un efort mai mare, în cazul șlefuirii manuale și un consum mai mare de hârtie de șlefuit. Dacă defectul este foarte pronunțat, șlefuirea între straturi nu-l va îndepărta, iar straturile următoare îl vor accentua.

coaja de portocala 5

La aplicarea lacului, aspectul de coajă de portocală este cu atât mai deranjant și mai vizibil cu cât gradul de luciu al lacului este mai mare. În cazul luciului înalt se recomandă lustruirea (polișarea) pentru îndepărtarea defectului.

lxkmp6h

În trecut, dacă pelicula de lac nitrocelulozic avea aspect de coajă de portocală, se ștergea cu un amestec de diluanți numit egalizator (operația numită egalizare). Erau muncitori care făceau operația direct cu mâna, fără a avea mânuși. Uneori egalizatorul era pulverizat deasupra peliculei.

Alte defecte de finisare despre care poți citi:

Bule de aer. Înțepături în peliculă

Cratere/Ochi de pește (fish eye)

Scurgeri de lac

Crăpături în peliculă

5 comentarii

Adaugă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Categorii

Abonează-te la newsletter