Mobilier

Stiluri în mobilă – Biedermeier

Ca stil, Biedermeier este situat între Neoclasic și Romantism. A fost specific burgheziei care se formase în Germania, Austria, nordul Italiei și țările Scandinave ca urmare a avântului economic apărut după războaiele Napoleoniene. Perioada este cuprinsă între anii 1815 – 1848, până la începutul revoluției europene.

tablou 3
Sursa photo: rupertcavendish.co.uk

Numele stilului vine de la o caricatură a timpului, “Papa Biedermeier”, care simbolizează confortul clasei de mijloc. Este perioada în care viața și activitățile familiei se împletesc cu pasiunile. În casă apar piese noi: biroul pentru a scrie scrisori, dulapul tip secretair și pianul – piesa centrală a întălnirilor culturale. În jurul acestuia din urmă se recitau poezii, aveau loc discuții, se asculta muzică și se dansa.

salon biedermeier muzeul bedzin polonia
Salon Biedermeier Muzeul Bedzin, Polonia

Mobilierul Biedermeier derivă în principal de la stilul French Empire al lui Napoleon, căruia îi îndulcește rigiditatea și-l face mai realist și de la Directoire, căruia îi adaugă un plus de greutate, transformându-i delicatețea în durabilitate. În locul lemnului de mahon, adus din colonii și mult mai scump din cauza taxelor, sunt folosite esențe locale ca cireșul, părul, frasinul și stejarul. Lemnul este lăsat natur sau sunt folosite culori deschise. Uneori sunt folosite culori care imită mahonul, care sunt aplicate pe lemnul de cireș sau păr. Este evitată folosirea ornamentelor din metal, stilul fiind simplu și elegant.

Advertisement
colt biedermeier
Colț Biedermeier
sofa
Sursa photo: archiexpo.com
biedermeier din 1 jum a sec 19
Bidermeier din prima jumătate a secolului XIX / sursa photo: 1stdibs.com

Este un stil mai puțin prețios, mai apropiat de oameni. Suprafețele nu mai sunt atât de acoperite cu lac, lasând să se vadă porii lemnului iar nodurile nu mai sunt eliminate. Rareori, în contrast cu culorile deschise, sunt folosite accente de abanos. Este un stil cu o geometrie simplă, fără înflorituri și alte elemente fără utilitate. Caracteristic perioadei este că unele piese de mobilier capătă alte roluri, devenind mai utile. De exemplu, masa rotundă folosită pentru a expune obiecte devine masa familiei, înconjurată de scaune, unde seara se desfășoară diverse activități.

set complet
Set de mobilier / Sursa photo: minimundus.de
Interior din castelul lui Fredrik von Essen, Kaflas, Suedia

În general, stilul Biedermeier din prima jumătate a secolului al XIX-lea este un conflict de idei între Clasicism și Romantism. Cu timpul, stilul s-a îndreptat mai mult spre partea romantică. Liniile simple și drepte au devenit curbe, suprafețele simple și austere au fost înfrumusețate, au apărut elemente fantastice în decorare. Cu toate acestea, rămân în continuare caracteristice concetrarea pe luminozitate, simplitate și utilitate.

Palatul Bielinskich, Polonia

Dacă v-a plăcut, puteți afla lucruri interesante și despre stilurile Art Nouveau, RococoNeogoticBarocChippendale sau Shabby Chic.

Advertisement

2 comentarii

Adaugă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • Buna Seara!
    Ma numesc Larisa si sunt din Constanta.
    Sunt posesoarea a 3 piese de mobilier vechi de peste 50 de ani, din lemn masiv, masa de 8 persoane , o vitrina cu geamuri din cristal si o comoda mare cu sertare si dulap, avand oglinda din cristal.
    Mobila a fost achizitionata de parintii mei, acum 45 de ani, de la o familie de medici care s-au stabilit in strainatate la vremea aceea.
    Deoarece locuiesc intr-un apartament de bloc cu suprafata utila limitata, ma simt nevoita sa renunt la ea.
    Cu consideratie va adresez intrebarea daca ar fii cineva interesat de ea, sunt dispusa sa o dau si in rate si chiar ca piese independente.
    pretul se poate negocia, mobila necesitand oarece reconditionari.
    Va multumesc

Mașina de aplicat cant Lohmeyer KAM 792 IQ

Categorii

Abonează-te la newsletter