Idei de meșterit

Lemnul recuperat

În toată lumea există un curent foarte puternic împotriva irosirii resurselor și pentru recuperarea și refolosirea lor, acolo unde este cazul. După cum probabil vă imaginați, lemnul nu face excepție. Dimpotrivă, canalele media abundă de exemple de moduri de recuperare și refolosire a lemnului, atât la noi cât si în lume.

sursa foto: blogto.com
sursa foto: blogto.com

 

Recuperarea și refolosirea obiectelor vechi din lemn era o obișnuință în trecut

Lemnul se recuperează de oriunde este posibil, în ideea de a nu fi pus pe foc atunci când obiectul sau casa la care a contribuit nu mai sunt folositoare. Pentru că lemnul, acest material incredibil, pare că nu-și încheie misiunea decât atunci când, sugerând parcă sacrificiul suprem, este ars dăruind oamenilor căldură sau hrană.

În trecut, din cauza lipsurilor, mobila nu era aruncată cu ușurință și de multe ori era moștenită de generațiile următoare. La țară, când se înlocuia o ușă, o ferestră, un gard, nimeni nu se gândea sa pună lemnul pe foc decât dacă era putrezit sau atacat de cari. Era refolosit prin gospodărie sau pus de-o parte pentru momentul când va fi nevoie de el.

Odată cu apariția societății de consum, ne debarasăm cu prea multă ușurință de lucruri. Aruncăm mobila veche, din lemn, de la bunica și cumpărăm mobilă nouă, din înlocuitori, de care ne plictisim repede și o înlocuim cu alta. Dacă am înlocuit ferestrele sau ușile ne gândim să ni le ia cineva cât mai repede, să scăpăm de ele. Dar hai să nu mai fim atât de grabiți să le aruncăm ci să încercam să le refolosim. Revistele și site-urile de specialitate sunt pline de idei utile. Iată, mai jos, doar câteva.

sursa foto: inspiration green.com
sursa foto: inspiration green.com
sursa foto: phantasticphinds.blogspot.com
sursa foto: phantasticphinds.blogspot.com
reclyclart.org
reclyclart.org
Lemn recuperat în urma demolărilor

Un alt lemn vechi ce poate fi refolosit este cel provenit de la demolarea caselor sau acareturilor vechi. În ultimul timp, odată cu această modă a refolosirii, au apărut foarte multe firme care-l recuperează, îl curăță și-l vând cu profit foarte bun.

Există, de exemplu, o firmă în Oregon, SUA, care recuperează numai lemnul provenit de la case și anexe construite înainte de 1930. Ei au ajuns la concluzia că înainte de acest an se construia cu lemn tăiat numai la maturitate. Lemnul matur are proprietăți mult mai bune, are porii mai mici, mai adunați si este mai rezistent.

sursa foto: craftmarkinc.com
sursa foto: craftmarkinc.com
Mobilier din lemn recuperat made in România

Și la noi există mulți cei care lucrează cu lemn recuperat. Poate cel mai bun exemplu este al celor de la Materia care din lemn recuperat fac niște lucruri extraordinare pe care le vând foarte bine în afară. Ei au fost prezenți cu produsele lor la Romanian Design Week 2016. Mai sunt și cei de la Antiqva.

Mă opresc aici deocamdată, dar voi reveni cu alte exemple de lemn recuperat și modalități de refolosire. Dacă vă interesează subiectul, proiectul nostru realizat din lemn recuperat vă poate da câteva idei.

sursa foto: revistadinlemn.ro
sursa foto: revistadinlemn.ro
sursa foto: revistadinlemn.ro
sursa foto: revistadinlemn.ro

Mihaela Radu

Mihaela Radu este inginer chimist dar are o mare pasiune pentru lemn. De mai bine de 20 de ani lucreaza in domeniu, finisarea lemnului fiind ceea ce a definit-o in aceasta perioada. A acumulat experienta lucrand intr-un institut de cercetari, in propria firma, precum si intr-o multinationala. Isi doreste sa impartaseasca continuu din experienta proprie cu cei care au aceeasi pasiune....si nu numai.

16 comentarii

Adaugă un comentariu

Dă-i un răspuns lui MIHAITA STOICA Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    • Mulțumim! O apreciere din partea unui cunoscător contează foarte mult. Baftă în continuare cu toate proiectele stejarmasiv.ro!

  • Felicitari pentru articol! Sper ca in curand sa fie tot mai multi cei care vor aprecia frumusetea lemnului recuperat. Eu vad ce fete fac ‘mesterii’ cand le spun de ce nu arunc lemnul vechi sau vechile usi si ferestre. Sper sa reusesc sa realizez placarea cu lemn recuperat de la acoperisul casei si mica magazie pentru unelte de gradina, facuta din vechile usi. M-ar interesa articole cu modalitati de realizare a unor obiecte si de protejare a lemnului. Multumesc!

    • Multumim si noi! Intr-adevar, se pot face lucruri foarte frumoase din lemn recuperat. Foarte curand vom avea un articol despre un blat de masa de gradina facut din lemn recuperat de la paleti, pe care l-am facut nou de la inceput la sfarsit. Vrem sa prezentam toate etapele procesului. In privinta protejarii, daca imi spuneti la ce fel de protectie va referiti, va raspund cu placere.

      • Astept cu interes articolul, si eu as vrea sa imi fac o masa de gradina din lemn recuperat pe un cadru de fier. Lemnul recuperat este de la vechiul acoperis, inca nu stiu cat mai pot salva din el, mesterii l-au lasat gramada dezordonata sub cerul liber. As dori macar un perete ca in foto 1. Usile si ramele de la ferestre le-am putut tine in magazie si le voi recicla. As dori sa il las asa, cu patina existenta, doar sa il acopar cu lac transparent, mat daca se poate.

        • Daca nu este putrezit, chiar daca a stat sub cerul liber, lemnul este bun. Trebuie numai sa-l lasati sa se usuce, sa-l curatati (rindeluit si slefuit) si dupa aceea poate fi finisat. Lemnul vechi va ramane cu patina lui chiar daca este putin rindeluit si slfuit. Numai daca se merge mai mult in adancime se indeparteaza patina. Daca doriti sa ramana cat mai aproape de cum este acum, slefuiti-l usor cu bureti abrazivi medii (hartie de slefuit 150-180), dupa care puteti aplica lacul. Atentie, lemnul trebuie sa nu fie ud.

  • Buna ziua, am tot citit articole legate de lemnul recuperat, problema este ca nu gasesc de unde as putea cumpara. Am niste proiecte in minte, dar nu gasesc de unde sa cumpar. Google nu a fost de prea mare ajutor.

  • Buna ziua. Ati putea sa-mi spuneti daca s-ar putea vopsi mobilierul vechi? Cel furniruit si cum se prelucreaza suprafetele?

    • Buna seara. Se poate vopsi mobilierul vechi. Important este sa-l curatati foarte bine inainte. Produsele de ingrijire a mobilierului contin ceruri iar vopselele nu au aderenta pe ceara. Inainte sa-l vopsiti il spalati bine cu apa si detergenti si il stergeti bine. Inainte de aplicarea vopselei slefuiti usor suprafata mobili cu un burete abraziv fin pentru a mari aderenta. Trebuie verificata si compatibilitatea dintre cele doua straturi, cel vechi si cel nou. Ce mai bine se comporta vopsele hidrodiluabile care se gasesc in magazinele DIY. Mai multe informatii referitoare la acest subiect gasiti si in sectiunea DIY a revistei („O viata noua data unei mobile vechi”, „Vreau mobila noua”, etc). La fel sa curata pentru a fi refinisata si mobila furniruita.
      Toate cele bune.

  • super! arata excelent! si chiar se pot face lucruri minunate din lemn recuperat.
    dar ce sa fac eu cu niste dulapi de stejar recuperati dintr-o punte de lemn vechi de 9 cm grosime, dar care au multe cuie ramase in lemn? nu le pot scoate ca sunt ruginite si se rup.
    vreo sugestie!

    • Daca nu se pot scoate, de ce nu le taiati la nivel? Cred ca veti reusi sa-i gasiti o utilizare lemnului chiar si asa, cu resturi de cuie in el. Succes! 🙂

  • buna ziua
    folosesc lemn recuperat de la casa veche, pentru noua casa, insa am o mare problema cu carii, care-si cam fac de cap in interiorul grinzilor vechi. in fiecare an isi continua evolutia transformandu-se in niste zburatoare care reintra in gaurelele existente si depunandu-si ouale si continundu-si evolutia.

    care este solutia pentru a scapa de aceste vietuitoare care gauresc in continuare lemnul refolosit la obiectele din casa, inclusiv la grinzi?

    • Buna ziua,
      Carii sunt niste vietati foarte rezistente si se dezvolta bine in lemn cu umiditate peste 16%. Daca lemnul este vechi deja este bine infestat si trebuie un tratament agresiv, cu substante concentrate. Gandacul adult depune circa 50 de oua inainte de a muri iar larvele traiesc in lemn si 10-12 ani. Cautati pe net „solutii pentru tratarea lemnului atacat de cari”. Veti gasi mai multe firme care vand astfel de produse. Le puteti aplica prin pensulare, dar cel mai bine ar fi prin pulverizare. Tratamentul trebuie repetat de 2-3 ori la intervale de o saptamana (sau cat recomanda producatorul). Uneori este nevoie chiar ca solutia sa fie pusa in gauri cu ajutorul unei seringi. De obicei lemnul se trateaza inainte de a fi folosit, chiar daca este recuperat. Astfel tratamentul se poate face mai usor.
      Toate cele bune!

Categorii

Abonează-te la newsletter

ro_RORomanian