Mobilier

Universalitatea mobilei pictate tradiționale

Într-una din zile priveam cu mare plăcere câteva fotografii cu mobilă pictată postate pe Facebook.Am început să mă gândesc la câtă bucurie poate aduce într-o casă aceast tip de mobilier și cât de norocoși suntem noi, românii, ca putem adăuga patrimoniului național mobila pictată.

lada de zestre coperta
Lada de zestre Romania sursa fotoȘ 1stdibs.com

De aici nu a fost decât un pas spre gândul: Dar oare numai în tradiția săsească există acest tip de mobilă? Numai aici găsim, în satele din diverse regiuni ale țării, vechi piese de mobilier pictate? Scormonind netul în căutarea tradițiilor altor popoare, am descoperit că există acel țăran universal, îndrăgostit atât de total de flori, păsări, animale și natură, încât le aduce cu el în casă și le așează cu dragoste, spre nemurire, pe dulapuri, paturi, scaune și lăzi de zestre.

Și pentru că vreau foarte mult să mă credeți, vă aduc argumente. Cum cred că e firesc, încep cu mobila din Germania (Bavaria) că se înrudește cu a noastră.

Bavaria sursa foto: evbantiques.com
Bavaria
sursa foto: evbantiques.com

 

Dar vă spun cu mare sinceritate că am rămas impresionată de mobila pictată din Suedia, de diversitatea și bogăția ei.

Suedia sursa foto: howtospendit.ft.com
Suedia
sursa foto: howtospendit.ft.com

Dar nici restul țărilor scandinave nu se lasă mai prejos. Piesele din Norvegia, de exemplu, mi s-au părut foarte speciale.

Norvegia sursa foto: theimagefile.com
Norvegia
sursa foto: theimagefile.com
Norvegia sursa foto: cowanactions.com
Norvegia
sursa foto: cowanactions.com

Dar sa revenim pe continent. Nu știu să vă spun în ce țară nu am găsit mobilă tradițională pictată. Am dovezi din Portugalia,

etajera Portugalia sursa foto: skinnerin.com
Portugalia
sursa foto: skinnerin.com

din Olanda și Franța,

dulap Olanda sursa foto: midnightsunantiques.com
Olanda
sursa foto: midnightsunantiques.com
dulap Franta (Alsacia) sursa foto: 1stdibs
Franta (Alsacia)
sursa foto: 1stdibs

din Cehia și Polonia.

dulap Cehia sursa foto: czechproperty.blogspot.com
Cehia sursa foto: czechproperty.blogspot.com
Polonia, sursa foto: kurbits.com
Polonia,
sursa foto: kurbits.com

Când ajungem la Italia trebuie să avem răbdare, pentru că aici nu găsim mobilă tradițională italiană ci mobilă tiroleză,

Italia Tirol sursa foto: antichitamissaglia.it
Italia Tirol
sursa foto: antichitamissaglia.it

mobilă toscană,

Italia, Toscana sursa foto: rfurniture.com
Italia, Toscana
sursa foto: rfurniture.com

mobilă venețiană,

Italia Venetia sursa foto: polyvore.com
Italia Venetia
sursa foto: polyvore.com

și tot așa.

Ajungând în vecinătatea țării noastre mi-a plăcut și mobila ungurească dar și cea rusească.

Ungaria sursa foto: charlieroc.com
Ungaria
sursa foto: charlieroc.com

 

Rusia sursa foto: stihi.ru
Rusia
sursa foto: stihi.ru

Credeți că m-am limitat la Europa? Vă înșelați. Așa cum v-am spus, țăranul iubitor de frumos este universal. El și-a pictat mobila și dacă s-a aflat pe malul Gangelui, în India, în orezăriile din China sau în Mongolia.

dulap India sursa foto: etsy.com
dulap India
sursa foto: etsy.com
China, sursa foto: houzz.com
China,
sursa foto: houzz.com
Mongolia sursa foto: desdeasia.com.ar
Mongolia
sursa foto: desdeasia.com.ar

 

Dar și țăranul marocan a avut de lăsat ceva patrimoniului universal.

Maroc sursa foto: creative jewishmom.com
Maroc
sursa foto: creative jewishmom.com

Credeți că țăranul american s-a lăsat mai prejos? Nici nu putea, era deja “infectat” cu acest microb când a plecat din Europa sau, cum se vede mai sus, de oriunde din altă parte.

SUA, sursa foto: etsy.com
SUA,
sursa foto: etsy.com

Să nu credeți ca mobila a fost pictată numai de țărani. Ei au fost, din punctul meu de vedere, sursa de inspirația. Mobila pictată a devenit cultă și a început să aibă alte surse de inspirație. Dar acesta este un subiect pentru un alt articol.

Rococo pictat Franta sursa foto: houzz.com
Rococo pictat Franta
sursa foto: houzz.com

În final revin acasă, la mobila româneasca traditională, pe care o iubesc cel mai mult. Cum ar putea fi altfel, când una din amintirile dragi din copilărie este cu mamaia punând cu grijă cuverturi și peritare în lada de zestre pictată? Dar și prezentul mă emoționează la fel de tare. Pentru ca ajungi să cunoști oameni deosebiți, cum este Claudiu Bixa din Reghin, care-mi spunea că se apropie cu frica de a nu strica frumusețea vechii lăzi de zestre pictată, careia vrea să-i redea strălucirea de altădată.

Lada de zestre restaurata sursa foto: Claudiu Bixa
Lada de zestre restaurata
sursa foto: Claudiu Bixa

Dacă mai cunoașteți și alți astfel de oameni frumoși care se încăpățânează să nu lase trecutul să moară, vă rog să-mi spuneți. Mi-ar plăcea să scriu despre ei.

6 comentarii

Adaugă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • Bună ziua,

    Am ajuns aici după ce am văzut pe Facebook link-ul la unul din articolele dumneavoastră. 🙂

    Soţul meu şi cu mine suntem iubitori ai lemnului, iar pasiunea mea este pictura pe lemn – fie că e vorba de tablouri, de cufere sau de alte piese de mobilier. Iubesc căldura mobilierului rustic, stilul vintage, cottage, shabby chic… Îmi place să pictez şi piese noi, confecţionate de soţul meu, dar şi lăzi sau piese de mobilier vechi, recondiţionate de el. Am lucrat, de exemplu, cu mare drag, la nişte noptiere care aveau valoare sentimentală, fiind vechi de aprox. 130 ani… Pot să vă invit să aruncaţi o privire peste picturile mele pe lemn? M-aş bucura mult să mă vizitaţi pe site-ul http://brindusa-art.ro (pe pagina galeriei am postate foarte multe lucrări) sau pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/BrindusaArt . Fiecare pictură este unicat. Mi-ar face plăcere să vă aflu impresiile…

    • Buna ziua,
      Ma bucur tare mult ca ati ajuns pe pagina noastra. Ceea ce am vazut pe site-ul dumneavoastra si pe pagina de FB mi-a placut tare mult si mi-as dori sa aflu cat mai multe despre activitatea familiei dumneavoastra. Picturile sunt foarte frumoase si combinate cu un obiect de lemn seamana a poveste. O poveste care mi-ar placea sa-mi fie spusa cat de curand pentru a o spune si eu mai departe. Zilele urmatoare voi lua legatura cu dumneavoastra pe email.
      Va felicit pentru ceea ce faceti si va multumesc ca ne urmariti.

      • Mă bucur foarte mult că v-au plăcut lucrările văzute pe site-ul meu şi pe pagina de Facebook! Da, aveţi dreptate, aproape fiecare din lucrările mele are în spate o poveste… şi-mi doresc să dea persoanei care o priveşte senzaţia că se află într-o poveste – una plină de căldură şi bucurie. Aştept mesajul dumneavoastră şi vă răspund cu drag la orice întrebări. 🙂 Mă bucur şi eu că v-am găsit şi vă mulţumesc mult pentru cuvintele de apreciere!

  • Buna ziua,eu si sotul meu suntem mesteri in mobilier pictat pe care sotul il realizeaza iar eu il pictez.Noi suntem din zona Olteniei,se pare ca suntem singurii care realizeaza de la zero toate obiectele de mobilier pictat pe zona de sud.Totul a pornit din pasiune pt frumos si traditional,avem participari la targuri de mestesugari si speram sa aducem gustul pt mobilierul pictat si in zona sudica a tarii.Mai multe postari gasiti pe pagina de Fb, Rodica Dilganu.Zi frumoasa!

  • Urmariti pe facebook o locatie pe care a descoperit-o de curand : “casa cu picturi” si “gospodaria lui Nea Ion” in Vama Buzaului, jud. Brasov. Pe mine m-a fascinat. Nu stiu de ce nu isi fac mai multa reclama. Mobilier repictat restaurat.

  • Buna ziua ,
    Ma bucur nespus ca exista oameni ca dvs . care iubesc decorurile cu adevarat traditionale realizate manual , pe lemn Cel mai frumos si mai documentat decor , cu influente sasesti / unguresti , deci decor transilvanean , l-am gasit pe site-ul ” M’Art – Mobilier pictat tradiţional” al sibianului Mircea Ungurean As fi dorit sa aflu fazele de decorare pentru o pictura rezistenta in timp Dar inca mai sper ca voi gasi un material cu adevarat util pentru cei ce dorim sa realizam lucrari de calitate !
    Poate , cine stie , chiar dvs.puteti sa dati o mana de ajutor ?!…
    Multumesc !

Categorii

Abonează-te la newsletter