Art&Craft

Simplitatea și fluiditatea lemnului

Artista coreană Cha Jong Rye s-a născut în 1968 în Daejoen, Coreea și și-a făcut studiile la Ewha Women’University din Seul, specializându-se în sculptură. Locul natal, care în traducere înseamnă Câmp larg, i-a amintit întotdeauna de rădăcinile sale simple. Simplitatea naturii, esența lucrurilor din natură și lemnul stau la baza lucrărilor ei. În mâinile sale lemnul capătă fluiditate, dă senzația de mișcare, de trecere, de trăire.

fluiditate

Forme care sparg suprafața plană tinzând spre cer

Prin intermediul lemnului Cha Jong Rye își exprimă gândurile interioare, lemnul lucrat de ea căpătând forme dintre cele mai interesante și ciudate. Lucrările sunt realizate din sute de bucăți de lemn pe care le șlefuiește manual și le așază astfel încât capătă forme care ne duc cu gândul la geneză, la soluri selenare, la începuturi și sfârșituri.

Cha Jong Rye lucrează lemnul ca și când ar fi argilă sau vopsea. Așază meticulos, în straturi, sute de piese din lemn șlefuite cu grijă în forme care aparent nu au început sau sfârșit. Apar astfel dune în mișcare, lenjerie șifonată sau peisaje selenare cu conuri. Legat de conurile prezente în sculpturile sale spune că este prima formă care sparge o suprafață plană și ultima formă care ajunge la cer.

Lucrările ei arată maiestrie, atenție la detaliu și precizie. Reușește să transforme aspectul dur și greoi al lemnului în sculpturi moi, calde și tactile. Datorită suprafețelor asimetrice apar jocuri de lumini și umbre care amplifică senzația de mișcare, de energie, de curgere, de viață.

CHA+JONG+RYE+—+satsuki+shibuya+

tumblr_mfpga52rwt1r0i205o4_1280

wood-6

8611308963352f8766708b9e9d1a040e

Lucrările lui Cha Jong Rye fac parte din numeroase colecții particulare sau sunt prezente în muzee. A expus în nenumărate expoziții personale sau de grup în întreaga lume. În prezent, artista trăiește și lucrează în Coreea.

Mihaela Radu

Mihaela Radu este inginer chimist dar are o mare pasiune pentru lemn. De mai bine de 20 de ani lucreaza in domeniu, finisarea lemnului fiind ceea ce a definit-o in aceasta perioada. A acumulat experienta lucrand intr-un institut de cercetari, in propria firma, precum si intr-o multinationala. Isi doreste sa impartaseasca continuu din experienta proprie cu cei care au aceeasi pasiune....si nu numai.

Adaugă comentariul

Adaugă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Categorii

Abonează-te la newsletter

ro_RORomanian