Evenimente

Jurnal de târg

După cum am tot anunțat în ultimul timp, din 14 până pe 18 septembrie s-a desfășurat la Romexpo târgul de mobilă și accesorii BIFE SIM. Încă de la început ne-am făcut o imagine generală care se contura cam așa.

Târgul de anul acesta arată ca o relansare. Firmele din domeniu par că au început să facă profit și ca urmare, încep să acorde atenție și să investească în marketing. Standurile sunt mult mai elaborate și gândite, nu mai există spații unde mobila pare adusă din magazie și depusă în târg. Există standuri de concept, făcute de designeri, gândite inteligent, inovativ și puse în practică spectaculos. Am observat o trecere de la faza când era suficientă doar participarea ca expozant la faza în care se acordă atenție și modului de prezentare.

jurnal de targ mobila 2016

A crescut spațiul alocat designului de mobilă și este una dintre sferele bine reprezentate.

jurnal de targ mobila 2016

Și categoria “grea” de instalații, echipamente, utilaje, mașini, scule, ca întotdeauna este foarte bine reprezentată și permanent au loc demonstrații.

jurnal de targ mobila 2016

În schimb, simpozionul “Stadiul privind legislația din domeniul silvic și asigurarea resurselor de masă lemnoasă pentru producătorii de mobilă” a dezvăluit probleme ale producătorilor de mobilă.  Există o mare nemulțumire a acestora legată de majorarea cu 20% a prețului masei lemnoase și a creșterii cu 18% de la începutul anului a costurilor cu manopera. Și toate aceste creșteri în condițiile în care pot renegocia contractele cu clienții doar cu o marjă de creștere de maximum 5% pe an.

jurnal de targ mobila 2016

Există nemulțumire legată și de lipsa de reacție a autorităților la campania mediatică privind tăierile ilegale. Se pare că datele publicate sunt bazate pe analize mai vechi, iar între timp a crescut procentul de reîmpădurire.

Dar poate cea mai mare nemulțumire este legată de modificarea legii achizițiilor publice din care cauză s-a ratat participarea la târgul de profil de la Paris și mai mult ca sigur, producătorii vor rata și prezența la târgurile de la Moscova și Doha.

Acestea erau impresiile “la cald” după prima zi. Acum după ce s-a încheiat, impresiile din jurnalul de târg au fost rearanjate și completate într -un review “la rece”.

Categorii

Abonează-te la newsletter