Diverse Prezentare case din lemn

Casa lui Moș Crăciun de la Polul Nord

Vă întrebați cum o fi arătând casa lui Moș Crăciun? A fost construită pe un domeniu idilic de 10 hectare și este în întregime din bușteni care au fost odată copaci de prin acele locuri. Cu toate că a fost construită în anul 1822 și are aspectul acelei perioade, renovarea din 2013 i-a adăugat confortul necesar.

 

casa lui Moș Crăciun

Să nu mai lungim vorba și să intrăm în casă. Intrarea este primitoare,  cu un cuier decorat cu brazi pentru hainele Moșului, o bancă cu o scândură groasă de lemn, iar pe perete tronează poza renului preferat.

casa lui Moș Crăciun

Intrăm apoi în livingul unde bradul ne așteaptă gata decorat. Balansoarul unde Doamna Crăciun tricotează fulare și șosete este lângă un șemineu decorat de jos până sus cu piatră de râu.

casa lui Moș Crăciun

Continuăm vizita și ajungem în bucătărie.

casa lui Moș Crăciun

Ne așteaptă masa din lemn frumos decorată cu crenguțe de brad și conuri, crăciunițe și lumânări. Dar și cu prăjiturele tocmai scoase din cuptorul modern, cu 12 programe diferite pentru făcut prăjituri.

casa lui Moș Crăciun

 

Casa are 3 dormitoare. Unul principal, pentru Moș Crăciun și doamna lui, cu un pat generos și primitor din lemn, unde încălzirea se face cu lemne.

casa lui Moș Crăciun

Celelalte două dormitoare sunt pentru musafiri. Moș Crăciun s-a asigurat că nici unul din cei veniți în vizită nu va rămâne în frig. Dormitorul de la parter are ca piesă centrală un superb pat din lemn cu tăblie înaltă. Fereastra generoasă oferă o priveliște de neuitat spre brazii plini de zăpadă.

casa lui Moș Crăciun

La mansardă există un alt spațiu de dormit cu paturi suprapuse făcute din bușteni zdraveni de lemn.

 

casa lui Moș Crăciun

Mergând în vârful picioarelor ajungem în biroul moșului unde ne întâmpină prototipurile jucăriilor făcute de-a lungul anilor. Există și mașina de scris la care Moșu’ scrie răspunsuri copiilor, dar și mașina de cusut ciorapi pentru cadouri a Doamnei Crăciun.

casa lui Moș Crăciun

Am uitat să vă spun de baia lui Moș Crăciun. Este dotată cu toate cele necesare, inclusiv cu coronița din crengi de brad.

casa lui Moș Crăciun

Afară, pe domeniu, există un atelier pentru construit jucării, cu posturi de lucru pentru 50 de meșteșugari, garaj pentru sanie, grajdul pentru renii lui Mos Craciun, grătar, chiar și un râu.

Casa lui Moș Crăciun a apărut pe unul dintre cele mai apreciate site-uri de imobiliare din lume și este evaluată la 657.000 de $, dar poate fi și inchiriată cu 3300 $/luna.

 

sursa: zillow.com

Abonează-te la newsletter