Bricolaj Tehnici de Finisare

Evită să dai straturi multe și/sau groase de lac

Apariția crăpăturilor în pelicula finala este unul din defectele de finisare care sperie pe toată lumea. În primul rând pentru că nu există un alt mod de a-l remedia decât șlefuirea până la lemn și reluarea întregului procedeu – ceea ce sperie producătorul – și în al doilea rând, pentru că se dă vina pe materialele de finisare, speriind bineînțeles furnizorul de astfel de materiale.  Trebuie știut însă că nu întotdeauna este vina lacurilor. De cele mai multe ori cauza este un strat gros de lac, o peliculă groasă obținută dintr-o singură aplicare sau din prea multe straturi date unul peste celălalt.

strat gros de lac
sursa foto: frets.com

În producție există întotdeauna o grabă de a termina produsele, mai ales când este vorba despre finisaj. Este practic ultima etapă și dacă până atunci a mai fost timp pentru remedieri, acum trebuie lucrat pe repede înainte. Clientul avea nevoie de mobilă ieri, camionul așteaptă și se plătesc penalizări și multe astfel de motive care fac ca totul să se facă în mare grabă. Drept urmare, chiar dacă este recomandat să se aplice 2-3 straturi de grund, cu uscare și șlefuire între ele, se aplică unul singur, cât mai puțin diluat pentru a nu face scursuri. Și așa uscarea se face mai greu si apare coaja de portocală.

sursa fotoȘ popularwoodworking.com

In general, pelicula de grund cu aspect de coajă de portocală nu este așa deranjantă pentru ca efectul se poate îndepărta prin șlefuire. Dar, exista riscuri. Se șlefuiește mai mult și, din prea mult zel, se ajunge iarăși la lemn. Nu-i nimic, acoperim cu lac, este în general reacția. Și se dă un strat de lac, și încă unul, și încă unul, pentru că lacul are corp (rașină) mai mic și acoperă mai puțin decât grundul. În final, cu toate că se recomandă un singur strat de lac, se dau 3-4 pentru a ajunge la aspectul dorit.

Consecințele?

  • Cost mult mai mare pentru că lacul este mai scump decât grundul,
  • Acoperire mai slabă, pentru că lacul este mai sărac în corp,
  • Șlefuire grea între straturile de lac pentru că lacul este făcut să nu se zgârie, deci va opune rezistență la șlefuire,
  • Prea multe straturi de lac care pot duce în final la crăpături în  peliculă.
strat gros de lac
sursa foto: hamerfanclub.com

Există și varianta în care nu se dau mai multe straturi de lac, dar se dă unul și “bun”, adică gros, că bun nu este. Aplicarea unui strat foarte gros de lac are și ea consecințe:

  • Diluantul nu iese în totalitate din pelicula. Când se ambalează în folie de plastic diluantul, care continuă să iasă, rămâne deasupra, înmoaie din nou pelicula și apar imprimări de la ambalaj,
  • Riscul ca pelicula să aibă aspect de coajă de portocală,
  • Tensiunilor apărute în stratul compact și gros duc la apariția crăpăturilor în peliculă.

În consecință, așa cum recomand încă din titlu, evită să dai straturi multe de lac sau grund și nici unul singur foarte gros. Bine înțeles ca cel mai rău este să fie și multe și groase. Vă spuneam într-un articol că întotdeauna trebuie citite indicațiile privind folosirea materialelor: modul de utilizare scris pe cutie, în cazul produselor DIY sau fișele tehnice de produs când este vorba despre produsele industriale. Acolo scrie întotdeauna câte straturi din produsul respectiv sunt recomandate. Straturi mai multe înseamnă crăpături în peliculă. Tot acolo scrie și ce cantitate de material este recomandat a fi aplicată pe un strat. O cantitate mai mare poate duce și ea la apariția crăpăturilor.

strat gros de lac
sursa foto: woodweb.com

Este cu siguranță mai bine să aplicați mai multe straturi subțiri decât unul gros. Mai multe însemnând 2-4, în funcție de recomandări. O peliculă totală de 500 g/mp și mai mult are foarte mari șanse să crape, iar dacă aplicarea se face pe lemn masiv, cu siguranță va crăpa odată cu modificările dimensionale din cauza variației de umiditate. În cazul produselor pe solvent, adăugarea diluantului la aplicare este foarte importantă pentru că stimulează uscare, materialul uscându-se mai repede.

Sper că am reușit să te conving că este mai bine să amâni clientul încă o zi sau să plătești penalizare de întârziere o zi la camion, decât să fii nevoit să reiei finisarea sau și mai rău, să fie returnată mobila pentru a fi refăcută.

9 comentarii

Adaugă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • Buna ziua,

    Urmaresc si apreciez articolele dumneavoastra.

    Am nevoie de un sfat legat de vopsirea tamplariei exterioare. Tamplaria din lemn de pin este vopsita de catre producator cu un lac colorat, pe baza de apa, finisajul initial fiind semilucios, montata in urma cu 10 ani. In primii 3 ani am protejat partea expusa la exterior cu un produs pe baza de ceara care a fost foarte eficient. Din neglijenta, am intrerupt acest tratament, si acum pe partea expusa soarelui “vopseaua” a inceput sa crape si am decis sa refac finisajul.
    Am inceput curatarea ferestrei mobile (demontata) , prin razuire si slefuire. Am folosit trei granulatii, 60/120/240. Am folosit un impregnant pe baza de apa (doua maini) si o lazura groasa colorata de la firma Trilak. Lazura am aplicat-o cu o rola de burete in straturi foarte subtiri. Producatorul specifica o anumita cantitate de lazura pe mp, eu am dat patru maini cu slefuiri intermediare (burete 180). Culoarea este uniforma dar nu sunt multumit de aspect, este foarte putin lucios iar fibra lemnului nu a fost acoperita in totalitate (apare in relief) desi am verificat suprafata dupa grunduire si parea ok. Am continuat si pe fereastra fixa si pe tocuri, si am avut o surpriza neplacuta. Am finisat si impregnat similar, tot patru maini de lazura, dar este posibil sa fi dat un strat mai gros din cauza vopsirii “la pozitie” si a dorintei sa fie acoperita fibra lemnului mai bine, astfel ca nuanta a iesit mai inchisa decat la fereastra mobila. Problema cea mai mare este ca in momentul in care am desprins banda cu care am protejat sticla am desprins si lazura de pe lemn. Am observat ca lazura nu a “prins” pe lemn… Inca odata cred ca am dat straturile prea goase, a ramas si aspectul in relief al fibrei. Unde am gresit, si ce sa fac in continuare? Sa aplic mai putine straturi?
    Am fost multumit de lazura groasa de la Trilak, aplicata cu pensula pe obloane (doua straturi), a iesit aproape bine, cu aspect lucios, dar au ramas dungi fine de la pensula… asa ca am incercat acum cu rola de burete. Are o buna rezistenta la UV, obloanele sunt vopsite de trei ani, fara alta ingrijire, stau in soare si sunt ok.

    Multumesc anticipat.

    • Buna dimineata,
      Ultima slefuire a lemnului in alb a fost prea fina (240) si lemnul nu a putut absorbi lazura groasa. De aici lipsa de aderenta. Lazura, insa, a fost slefuita cu granulatie prea mica (180) ceea ce a dus la indepartarea unei parti din strat si obtinerea in final a unui strat mai subtire, care acopera mai putin.
      Va recomand ca ultima slefuire a lemnului in alb granulatia 150, iar pentru slefuirea intre straturi min.240.
      Pentru a creste aderenta primului strat de lazura puteti sa o diluati putin. Pentru a nu ridica prea mult fibra lemnului, in loc de apa puteti folosi impregnantul colorat dat ca prima mana. Asta in cazul in care lazura este si ea hidrodiluabila (eu asa am dedus). Dilutia nu trebuie sa depaseasca 10%. Din cate imi dau seama produsul este tixotropic (urmele lasate in urma pensulei) si daca adaugati mai multa apa pierdeti aceasta propritate, produsul devenind foarte fluid, existand riscul sa apara scursurile.
      Lipsa luciului poate fi de la stratul foarte subtire, slefuire grosiera intre straturi, dar si de la lac – are gradul de luciu scazut. Asa l-ati cumparat sau nu ati amestecat bine si agentul de matuire s-a depus la fundul cutiei. Asa aveti grade diferite de luciu de la strat la strat, primul fiind cel mai lucios si ultimul, cel vizibil, cel mai mat. Trebuie sa amestecati bine produsul in ambalaj inainte de aplicare. Folositi o tija, un bat, sau ceva asemanator. Asa amestecarea va fi mai eficienta decat prin simpla suturare a cutiei.
      Sper ca v-am fost de folos.
      Toate cele bune.

  • bună ziua,
    Am o casă din lemn rotund şi urmează sa-i aplic straturile de lac. I-mi puteți spune ce fel de lac sa cumpăr și modalitatea de aplicare? Eventual ce marcă de produs să caut.

  • Sărut mâinile,
    am citit cu mare interes articolele dvs și aș avea nevoie de ajutorul și indrumările dvs pentru finisarea unor aparate de purificat aerul a căror carcase vor fi realizate integral din lemn masiv stratificat de tei frezat & gravat pe cnc. Cum aș putea lua legatura cu dvs?
    Cu stimă
    Silviu Măgureanu
    AJA Registrars Romania
    http://www.ajaromania.net

  • Bună ziua,
    Vreau să montez în casă podea de brad (scândura are aproximativ 3 cm) şi aş vrea să vă întreb ce materiale ar trebui să folosesc (baiţ, baiţ cu lac, grund, lac,…etc.) şi în ce ordine/eventual şi care straturi ar trebui şmirgheluite (precizez că aş vrea să închid uşor culoarea lemnului şi aş vrea să o protejez de zgârieturi şi soluţiile de curăţat). O altă întrebare ar fi dacă lemnul ar trebui tratat cu vreo soluţie şi pe partea de dedesubt (împotriva mucegaiului sau a cariilor).
    M-am interesat la nişte magazine de bricolaj şi la un depozit specializat pe soluţii de întreţinere/finisaj a lemnului şi mi s-a părut că fiecare încearcă să vândă produsele fără să te consilieze complet (nicăieri nu mi s-a spus că o diferenţă foarte importantă între lacul/grundul pe bază de apă şi cel pe bază de solvenţi, cu excepţia celei a preţului, este că primul rezistă mai mult în timp-deci se justifică preţul mai mare). Spre exemplu, mi s-a spus că pot aplica doar două mâni de grund fără să mai aplic şi lacul de trafic deoarece nu mai este necesar (din câte am citit în unul din articolele dvs. grundul nu are aceleaşi proprietăţi ca şi lacul), că nu este necesară aplicarea mai multor straturi de baiţ/lac sau şmirgheluirea între straturi.
    Vă mulţumesc anticipat pentru amabilitate şi totodată vă felicit pentru articolele scrise :). Toate cele bune.

    • Buna seara.
      Ar fi bine daca ati trata lemnul inainte de montare impotriva insectelor si a mucegaiului. Sunt solutii apoase care se aplica cu pensula si dupa uscare se poate aplica orice fel de finisaj. Exista si lemn gata tratat, dar este mai scump.
      Etapele finisarii sunt bait, grund si lac.Baitul se aplica pentru a colora lemnul si poate fi pe baza de solvent sau de apa. Dupa uscare se poate aplica deasupra orice fel de finisaj. Baitul de baza de apa nu are miros, dar se usuca putin mai greu si ridica fibra lemnului. Baitul de solvent este deranjant din punct de vedere miros, dar fibra se ridica mai putin, slefuirea facandu-se mai usor.
      Dupa ce baitul s-a uscat, fara slefuire, se aplica grundul. Grundul este astfel facut incat sa adere bine la suport, sa aiba grosime (are corp solid mai mare ca al lacului) si sa se slefuiasca foarte bine. Se aplica 1-2 straturi. Dupa uscarea completa se slefuieste. Slefuirea se face cu hartie abraziva cu granulatia 280 sau 320, daca lacul ce urmeaza a fi aplicat este mat si peste 400 daca este lucios.
      La final se aplica lacul. Lacul este formulat sa aiba duritate, sa fie rezistent la zgariere si abraziune, sa fie estetic (lucios sau mat, matasos. etc). In general se aplica un singur strat de lac. Daca trebuie aplicat si cel de-al doilea se face fara slefuire, inainte ca primul sa fir uscat total (dupa 30-45 min.). Asa are aderenta la stratul inferior. Se evita slefuirea lacului pentru ca, fiind facut sa aiba rezistenta la zgariere, slefuirea este foarte dificila.
      Exista si produse facute special pentru aplicare in regim DIY care sunt un fel de grund-lac. Aceastea pot fi aplicate dupa bait, 2-3 straturi, cu slefuire intre ele, fara sa mai fie nevoie de grund.
      Produsele pentru parchet pot fi pe baza de apa sau pe baza de solvent (poluretanice, cu intarire acida). Cele care se aplica manual sunt aproximativ egale ca tarie. Daca doriti finisaj lucios, cele pe solvent sunt mai frumoase, mai transparente.
      Sper ca v-am fost de folos.
      Toate cele bune!

      Gasiti foarte multe informatii utile si in Revista din Lemn tiparita. Anul acesta sunt 2 aparitii, in martie si septembrie. Detalii privind abonarea gasiti aici: https://www.revistadinlemn.ro/product/abonament-revista-din-lemn/

      • Vă muţumesc foarte mult pentru răspunsul dumneavoastră. Aveam nevoie de un sfat obiectiv şi venit din partea unui profesionist. Totodată, apreciez foarte mult faptul că mi-aţi răspuns foarte, foarte repede. Felicitări pentru ceea ce faceţi (mai rar oameni care să fie atât de binevoitori în a spune din “secretele meseriei”). Dacă tot sărbătorim anul acesta 100 de ani de la Marea Unire, vă felicit că sunteţi un român adevărat 🙂

Categorii

Abonează-te la newsletter