Finisare DIY

Cum pot fi reparate zgârieturile de pe mobilă

Sunt convinsă că nu de puține ori ne-am lovit cu toții de această problemă – zgârieturi pe mobilă. Că a fost de vină câinele, pisica, neatenția noastră sau graba, chiar nu mai nu contează. Ca și în cazul urmelor albe lăsate de paharul cu apă sau ceașca de cafea, întotdeauna avem o strângere de inimă când le vedem. Și unde mai pui că întotdeauna se află în locul cel mai vizibil, imposibil să nu le remarci oriunde ai fi în cameră. Cu timpul, obsesia pentru zgârietură trece și parcă nu o mai vezi tot timpul, dar tot rămâne dorința de a disparea total. Așa că mi-am propus să vă dau câteva ponturi de cum puteți repara astfel de zgârieturi. Nu ne referim aici la stricăciuni capitale, ci la mici accidente care pot fi remediate cu ce există “pe lângă casa omului”.

zgârieturi pe mobilă
sursa foto: newengland.com

Cel mai folosit truc este cel cu miezul de nucă. Practic, luați un miez de nucă și frecați cu el micile zgârieturi apărute. Operația trebuie repetată de câteva ori și este suficient ca după aceea să ștergeți locul cu o cârpă moale de bumbac. Atenție, metoda este valabilă numai pentru mobila mai deschisă la culoare. În cazul celei închise trebuie mai întâi colorată zgârietura (cum veți descoperi mai jos). Miezul de nucă conține suficiente uleiuri astfel încât să asigure și protecția necesară.

sursa foto: thesecretyumiverse.wonderhowto.com

Un alt mod de a repara zgărieturi pe mobilă deschisă la culoare este cu ajutorul unui amestec de ulei de măsline și oțet 3:1. Părțile se pun într-un recipient, se amestecă bine și se aplică cu o cârpă moale. Se lasă puțin astfel încât lemnul să absoarbă amestecul, după care se șterge cu o cârpă curată. În locul oțetului se poate folosi zeamă de lămaie. Amestecul de ulei cu oțet poate fi folosit și pentru obținerea unei soluții pentru lustruirea mobilei. Se amestecă părți egale de ulei și oțet și se pune o parte de amestec în 4 părți de apă. Se adaugă 30 de picături de uleiuri esențiale de tipul celor pentru aromatizarea aerului. Cu acest amestec poate fi lustruit parchetul, dar și mobila.

sursa foto: tentrugatit.ro

Dacă mobila este închisă la culoare atunci este greu de reparat cu ceva care practic înlocuiește numai stratul de lac. În acest caz zgârietura trebuie colorată. Dacă este o culoare închisă folosiți zaț de cafea. Aplicați-l pe zgârietură și lăsați puțin ca lemnul să absoarbă. După aceea ștergeți cu cârpa curată și după uscare, aplicați o ceară de parchet sau frecați locul nu miez de nucă.

Tot pe post de colorant poate fi folosit și ceaiul negru. Puneți un pliculeț de ceai negru în câteva linguri de apă clocotită și lăsați câteva minute. După ce soluția s-a răcit aplicați pe zgârietură cu un bețișor cu vată la capăt. Lăsați să acționeze 5 minute, după care ștergeți cu cârpa uscată. Întotdeauna folosiți cârpe moi de bumbac pentru astfel de operațiuni. După uscare aplicați ceară cu un tampon sau frecați cu miez de nucă.

Dacă zgârietura este foarte fină puteți folosi un creion de ochi de culoare brună. Creionul moale va colora foarte bine zgârietura și chiar o va proteja, fiind foarte gras. Dacă credeți că e necesar puteți da și o ceară deasupra, dar dacă zgârietura este foarte fină nu mai este nevoie.

Foarte bune rezultate puteți obține cu ceară de pantofi. Culorile brune sunt foarte potrivite. Aplicați cu un tampon chiar pe zgârietură. Lasați să pătrundă în lemn după care ștergeți cu cârpa.

Pentru colorare puteti folosi și markere sau creioanele de colorat ale copiilor. Alegeți-le cu grijă, să se potrivească la culoare, altfel veți obține rezultatul contrar – o zgârietură mult mai vizibilă.

zgârieturi pe mobilă
sursa foto: diyprojects.com

Nu sunt singurele trucuri pe care le puteți folosi pentru a îndepărta zgâriturile apărute pe mobilă, dar sunt cele mai la-ndemână. În comerț, în magazine de tipul bricolaj sau în magazinele de specialitate care vând lacuri și vopsele pentru lemn, se găsesc aproape întotdeauna și creioane de retuș de diverse culori. Este bine să aveți așa ceva în casă, într-o culoare apropiată de culoarea mobilei și o cutie mică de ceară de parchet. Nu se știe niciodată când veți avea nevoie de ele, așa cum sunt utile și sfaturile pentru împrospătarea finisajului mobilei sau a pardoselilor din lemn.

zgârieturi pe mobilă
sursa foto: theboatgalley.com

 

Categorii

Abonează-te la newsletter