Bricolaj Deco&Design

Restaurarea și recondiționarea mobilei vechi

De curând am avut o discuție cu cineva care-mi povestea cum și-a restaurat o piesă veche de mobilier înlocuind un mâner de lemn, care se rupsese, cu unul de metal antichizat, care se potrivea foarte bine cu mobila. I-am explicat că ceea ce a facut nu se numește restaurare, chiar dacă aspectul mobilierului este mai frumos decât era inițial. Pornind de la această întâmplare m-am gândit că poate ar fi util de explicat ce înseamnă restaurare mobilă și prin ce se deosebește de recondiționare mobilă.

restaurarea
sursa foto: homevanities.com

Conform DEX, restaurare este “repararea, refacerea, reconstituirea unei lucrări de artă, a unui monument de arhitectură, etc, respectând forma inițială, stilul originar”.  Altfel spus, atunci când se restaurează o piesă veche de mobilier nu trebuie nimic schimbat atât din designul, cât și din aspectul inițial. Mai mult, repararea se face folosind materialele folosite inițial la realizarea mobilierului, fiind exclusă folosirea unor produse similare moderne pe criteriul că sunt mult mai rezistente și mai ușor de utilizat.

restaurarea
sursa foto: homevanities.com

Restaurarea mobilei nu poate fi făcută de oricine acasă, ca proiect diy, decât dacă persoana respectivă este restaurator de profesie. Un restaurator știe vechile tehnici de lucru, are cunoștințe de istoria artei și certificate care-i atestă specializarea. Prin restaurare valoarea mobilei vechi crește, devenind un obiect de valoare. Ca argument pot aduce licitația de la renumita casă Christie’s, unde un dulap florentin din secolul al XVI-lea s-a vândut cu 36 milioane de dolari. Este cea mai scumpă mobilă vândută vreodată, dar sunt și multe alte exemple de mobilier vândut cu sume deloc de neglijat.

restaurarea
biblioteca joasa vanduta cu 271.000 euro (pret estimat 20-30.000 euro)
sursa foto: sothebys.com

În cazul mobilei, restaurarea este la fel de dificilă ca în cazul restaurării unei opere de artă. Trebuie identificat stilul și perioada cand a fost făcută, pentru a vedea cu ce materiale s-a lucrat și cum trebuie refăcute eventualele părți lipsă. Vă amintiți probabil seria de articole despre stilurile din mobilă. Fiecare stil are elemente specifice de identificare – forma picioarelor, elementele sculptate, culorile folosite, esența lemnoasă, etc – ele regăsindu-se, în parte sau în totalitate, în fiecare piesă de mobilier. Pornind de la aceste elemente este identificat stilul și perioada aproximativă când mobila a fost făcută. Se lucrează cu materiale cu care se lucra și atunci, chiar dacă sunt mai puțin rezistente decât cele care se folosesc acum. Important este ca mobila să fie exponentul vremurilor trecute, nu să aibă rezistența crescută la abur sau pătări cu alcool.

sursa foto: sothebys.com

Dacă aveți piese de mobilier vechi și rare apelați pentru restaurare la persoane de specialitate.  Nu este ieftin, dar nu riscați pentru că nu oricine care se pricepe la lemn știe cum se face o restaurare de mobilă veche. Cu ani în urmă un prieten a vrut să refacă o masă extensibilă veche, cu un sistem original de extindere cu cârlige din lemn, ce să vă spun, o frumusețe. Mi-a ignorat sfatul și a dus masa la o fabrică de mobilă foarte cunoscută, unde a fost reparată, băițuită și lăcuită. Pur și simplu au distrus-o. Să nu mă înțelegeți greșit. Era bine încleiată, colorată fără pete și cu lacul bine întins și lucios, dar nu mai avea nimic din frumusețea de masă care fusese. Era utilă, dar fără valoare.

Dacă mobila veche pe care o aveți are numai valoare sentimentală și ați vrea să o reparați păstrându-i cât de cât aspectul inițial, atunci vorbim despre recondiționare mobilă. Recondiționarea, apelând tot la DEX, înseamnă reparare, refacere, aducere în stare de funcționare. Practic nu mai are importanță cum se face acest lucru. Important este ca obiectul să fie din nou funcțional.

restaurarea
sursa foto: humideas.com

Ce înseamnă asta în cazul mobilei? Înseamnă că limitele nu mai sunt așa rigide, că brocartul canapelei nu mai trebuie curățat cu grijă și restaurat ci poate fi înlocuit cu o catifea frumoasă, masa poate fi lăcuită cu un lac mult mai rezistent, mânerul din lemn poate fi înlocuit cu unul din metal iar oglinda veche poate fi înlocuită cu una nouă, frumos fațetată. Mobila va fi din nou curată și funcțională, iar amintirile legate de ea nu vor avea de suferit.

Cu toate că este mult mai simplu de făcut și în acest caz este bine să apelați la persoane care se pricep, mai ales că veți avea parte de costuri mai mici comparativ cu restaurarea mobilei. Este mult mai greu de refăcut un lucru vechi decât de făcut unul nou de la început. Și aici este nevoie de oameni cu experiență dacă vreți ca mobila să rămână cea din amintirile voastre.

Există și la noi firme care se ocupă atât de restaurare mobilă cât și de recondiționare de mobilier și uși din lemn. Sunt persoane care au mulți ani de experiență în domeniu, iar dacă aveți nevoie de certificări vi le pot da și pe acestea. Nu începeți să reparați mobila din casă decât dacă vreți să o reinventați.

 

Categorii

Abonează-te la newsletter