Deco&Design

Blat din lemn masiv sau de piatră? Argumente pro și contra

Alegerea unui blat pentru bucătărie, baie sau orice altă amenajare care necesită un blat, poate fi de multe ori dificilă. Și asta pentru că există o ofertă bogată și o varietate mare de materiale. În plus, deciziile legate de dimensiuni, grosime, culori, costuri nu ușurează deloc alegerea. Cei care-și doresc materiale naturale ajung să reducă alegerea la piatră sau lemn, în ciuda faptului că mai sunt și alte materiale naturale (sticla, de exemplu). Dar nici așa alegerea nu este ușor de făcut, ambele materiale au caracteristici și calități care le fac să fie o alegere bună. De aceea o listă cu avantaje și dezavantaje pentru fiecare variantă ar putea fi de ajutor. Deci, blat din lemn sau blat de piatră?

Lemnul a fost folosit din cele mai vechi timpuri pentru blaturi de mese, polițe, tejghele. Până să apară inoxul, folosit intens în bucătării, lemnul era cel folosit pentru a tăia carnea, a toca legumele, pe el se așezau vasele încinse de foc. La sate, în trecut, mămăliga se răsturna direct pe măsuța mică din lemn sau pe tocător. Măcelarii au folosit întotdeauna butuci de lemn pentru a tăia carnea. Mai târziu s-a descoperit că enzimele conținute în lemn omoară  bacteriile. Așa se explică de ce nimeni nu se îmbolnăvea, cu toate că se folosea acel butuc zi de zi, ani de zile, până când se făcea gaură în el.

blat
sursa foto: nerdylorrin.com

Avantajele folosirii lemnului pentru blaturi sunt:

  • este un material cu un aspect și o căldură naturală de neegalat
  • se potrivește oricărui stil, design și spațiu, de la rustic la modern
  • este un material cu personalitate, care își conturează caracterul odată cu trecerea timpului
  • blaturile din lemn sunt mult mai ușoare comparativ cu cele din piatră
  • este durabil, având rezistență în timp
  • adaptabil la modă sau la designul încăperii; se poate tăia și ajusta ușor în diferite forme atipice
  • prietenos cu farfuriile și paharele; absoarbe zgomotul și nu creează stres la fiecare pahar așezat pe blat
  • rezistent la căldură
  • foarte potrivit în casele cu copii
  • varietatea mare de esențe, de nuanțe, de moduri de colorare sau protejare
  • posibilitatea de a realiza design-uri speciale folosind elementele de autenticitate ca noduri, colorații, crăpături
  • se întreține simplu, poate fi șlefuit și refinisat devenind ca nou
  • preț accesibil.

Există însă și dezavantaje. Acestea sunt:

  • rezistență scăzută la umezeală – dacă este folosit în medii cu multă umiditate trebuie protejat cu finisaje rezistente
  • rezistență scăzută la zgâriere – nu se poate tăia sau toca direct pe el fără a rămâne semne
  • dacă nu este protejat cu finisaje rezistente se poate păta.
blat
sursa foto: addicted2 decorating.com

Cele mai folosite „pietre” pentru blaturi sunt marmura și granitul. Cum marmura este un material destul de prețios și scump, o să rămânem la granit. Granitul este o rocă magmatică (din lavă) formată la adâncimi mari, care conține cuarț, feldspat și alte minerale, precum mica, ce îi conferă culoarea închisă. Feldspatul și cuarțul sunt responsabile de duritatea foarte mare a granitului. Amestecul de minerale din interior îi dă acest aspect de amestec de granule, de unde și denumirea (granito, în italiană, înseamnă granulat).

blat
sursa foto: pistrittomarble.com

Principalele avantaje ale folosirii granitului pentru blaturi sunt:

  • foarte durabil în timp
  • aspect unic – fiind o rocă naturală, amestecul și repartizarea mineralelor e la întâmplare, fiecare placă de granit are o compoziție diferită și unică
  • duritate ridicată fiind rezistent la zgâriere
  • rezistent la temperaturi ridicate
  • rezistent la umiditate
  • se curăță ușor.
blat
sursa foto: marble-grafites.com

Pe lista dezavantajelor putem pune:

  • este un material foarte greu, iar transportul și montajul sunt dificile. Pentru a fi mai ușor se optează de multe ori pentru grosimi mai mici, dar în acest caz apare riscul de spargere.
  • este rece și cu o duritate care poate fi fatală farfuriilor și paharelor
  • este zgomotos și prelungește sunetele când cad obiecte metalice sau veselă pe blat
  • are porozitate și dacă nu este protejat (lăcuit), se pătează sau poate fi atacat de produse cu aciditate ridicată (oțet, vin)
  • are un aspect încărcat
  • este scump și pentru întreținere are nevoie de materiale speciale, care pot ridica și mai mult costurile

Pe lângă argumentele pro și contra, în alegerea uneia sau alteia dintre variante intervine, pentru mulți dintre noi, preferința pentru un material sau altul. Este și exemplul meu. De ce aș alege eu un blat din lemn și nu unul de granit? Pentru că nimic nu poate înlocui frumusețea, căldura și adaptabilitatea unui astfel de blat. De exemplu, Dippanels, platforma online unde se găsesc astfel de blaturi din lemn masiv, are și un serviciu gratuit de debitare în funcție de modelul sau amenajarea dorită. Indiferent de cum alegi să amenajezi și ce forme vrei să decupezi, blatul va fi tăiat pentru a se potrivi perfect spațiului respectiv.

blat din lemn
blat din lemn dippanels.ro

Cu un blat din lemn, totul este configurabil, colțurile pot fi rotunjite, iar muchiile teșite, fiind mult mai prietenoase folosirii, mai ales în casele cu copii. De fapt orice formă de modelare a blatului poate fi executată de Dippanels, deci aveți liber la imaginație. În plus, blaturile sunt uleiate cu ulei natural Kreidezeit, ținând astfel apa la distanță într-un mod cât se poate de sănătos.

blat din lemn
blat din lemn dippanels.ro

Cum vă spuneam, alegerea ține de preferința fiecăruia, dar nu trebuie subestimat impactul pe care îl poate avea blatul de lucru pentru completarea întregului design. Este bine să știm încă dinainte de a le cumpăra care sunt plusurile sau minusurile fiecăruia, atât pentru un blat din lemn, cât și pentru unul din piatră.

sursa foto: dippanels.ro

 

Mihaela Radu

Mihaela Radu este inginer chimist dar are o mare pasiune pentru lemn. De mai bine de 20 de ani lucreaza in domeniu, finisarea lemnului fiind ceea ce a definit-o in aceasta perioada. A acumulat experienta lucrand intr-un institut de cercetari, in propria firma, precum si intr-o multinationala. Isi doreste sa impartaseasca continuu din experienta proprie cu cei care au aceeasi pasiune....si nu numai.

1 comentariu

Adaugă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Categorii

Abonează-te la newsletter

ro_RORomanian