Clicky

Finisare DIY

Danish oil – ulei pentru finisarea lemnului

danish oil

Se tot vorbește în ultima vreme despre finisarea lemnului masiv cu ulei, despre uleiuri naturale și ecologice cu care pot fi finisate bolurile alimentare sau jucăriile pentru copii. Există însă mai multe feluri de uleiuri, iar ceea este cel mai derutant, există mai multe feluri în cadrul aceleiași clase. Poate cel mai derutant dintre toate este Danish oil. Te-ai aștepta ca sub acest nume să găsești un produs clar definit, cu o anumită compoziție sau timp de uscare. De fapt, Danish oil este o denumire generală dată unei clase de produse care dau un aspect mat și natural și sunt obținute din amestecuri de uleiuri, vopsele, aditivi și solvenți.

danish oil
sursa foto: upwithfurniture.com

Danish oil – finisaj cu aspect mat și natural

Denumirea de Danish oil a apărut în a doua jumătate a secolului trecut, odată cu exportul masiv în întreaga lume a mobilei daneze. Uleiul era folosit pentru a obține aspectul mobilei daneze, adică mat și natural. Primele rețete de Danish oil conțineau ulei de tung și ulei de in în diferite proporții.

Uleiul de tung este un produs foarte scump în stare pură, iar pentru a-l face mai accesibil a început să fie amestecat și cu solvenți. Așa au apărut mai multe sotimente, pentru buzunarul fiecăruia. Pentru a răspunde diverselor cerințe au apărut variante ale uleiului de tung în culori diferite, produse cu timpi de uscare diferiți. În funcție de producător, corpul produsului (reziduul sec) variază între 10 și 50%, cel cu 50% fiind considerat mai bun.

danish oil
sursa foto: tungoil.co.uk

Amestecurile care formează un Danish oil nu mai conțin doar uleiuri ci au în compoziție și rășini, aditivi, pigmenți, solvenți. De exemplu a apărut Danish oil UV, care are în compoziție absorberi UV, produsul putând fi folosit fără probleme la exterior. Uleiurile pure, atât cel de tung cât și cel de in, pot fi folosite fără probleme la exterior. Uleiul de tung este chiar foarte rezistent, culoarea lui rămânând neschimbată în timp (cel de in se închide la culoare în timp). Reducerea conținutului de ulei și adăugarea altor materiale scade rezistența la exterior, așa că este necesară adăugarea unor materiale auxiliare care măresc rezistența. Bine, bine, o să spuneți, dar de ce nu lăsăm uleiul cum era el la început și am scăpat de toate problemele. Da, ar fi foarte bine, dar un astfel de produs este foarte scump. Sunt mulți cei care vor ca produsul să fie perfect, dar puțini care sunt dispuși să plătească pentru asta.

Indiferent de producător, Danish oil este un produs foarte potrivit pentru finisarea lemnului masiv. Principalele avantaje ale folosirii lui sunt:

  • se aplică cu ușurință cu pensula sau cu cârpa
  • conferă un aspect natural, cu un luciu mătăsos
  • este astfel formulat încât să pătrundă cât mai adânc în  lemn pentru o protecție cât mai bună
  • conferă o foarte bună rezistență la umiditate, iar această rezistență crește odată cu pătrunderea uleiului cât mai adânc în lemn
  • conferă rezistență la murdărire
  • nu formează peliculă, deci nu există riscul de crăpare sau exfoliere
danish oil
sursa foto: danish-oil.com

În general, peste produsele uleiate nu se mai aplică o altă protecție. Cu toate că au o bună rezistență la umiditate, rezistența la șocuri mecanice este scăzută. Obiectele finisate cu Danish oil se pot zgâria, iar în urma loviturilor rămân semne. Există însă și produse Danish oil peste care se pot aplica lacuri. Este cazul celor care colorează – Danish oil Stain. Se comportă ca un baiț care pune foarte bine în valoare desenul natural al lemnului, peste care se pot aplica lacuri nitrocelulozice sau poliuretanice monocomponente. Finisarea cu Danish oil Stain și lac nitrocelulozic este una dintre metodele de finisare ale chitarelor electrice.

danish oil
sursa foto: petersinstruments.com

Culorile Danish oil sunt folosite și pentru a da lemnului un aspect de vechi, de îmbătrânit. Se potrivește perfect pe un lemn care are sau i se fac câteva semne de trecere a timpului (găsiți informații detaliate în Semnele dure ale antichizării lemnului). Se folosesc mai ales tonurile medii și închise de nuc.

danish oil
sursa foto: designsponge,com

Chiar dacă are denumirea de ulei și are la bază un amestec de uleiuri, dacă vreți să finisați pătuțuri pentru copii sau jucării, aveți grijă la compoziția lui.

Dacă vreți să folosiți Danish oil pentru a finisa jucării sau pătuțuri pentru copii este bine să vă documentați înainte de a cumpara. Nu plecați de la premiza că este ulei, deci este natural și nu poate face probleme. Există foarte multe mărci și fiecare are propria rețetă. Există produse unde conținutul de ulei de tung ajunge la 40-50%, dar și produse unde nu depășește 5-10%. În plus, solvenții folosiți pot fi o problemă.

danish oil
sursa foto: hiperkitten.com

Folosirea Danish oil în proiectele de bricolaj

Dacă ați hotărât să folosiți Danish oil pentru un proiect diy, după ce-l aplicați spălați foarte bine cârpele și pensulele înainte de a le arunca, sau puneți-le într-un recipient cu apă. Unul dintre solvenții folositi la obținerea uleiului este white spirit, iar acesta prezintă fenomenul de autocombustie. Fenomenul are loc mai ales vara când temperaturile sunt ridicate. Aceasta este de fapt marea problemă a uleiurilor. Pentru a pătrunde cât mai adânc în lemn sunt diluate cu solvenți. Cel mai potrivit este white spirit sau alte produse similare obținute în urma distilării petrolului. Problema este că toate aceste produse prezintă fenomenul de autocombustie. Pentru a evita apariția problemelor puneți cârpele și pensulele în vase cu apă și nu folosiți bureți.

Pentru a avea un finisaj cât mai bun se recomandă aplicarea a 2-3 straturi de Danish oil. Stratul următor de aplică după uscarea primului. Uscarea uleiului are loc în 4-8 ore, în funcție de producător. Mulți recomandă totuși lăsarea până a două zi pentru ca oxidarea să fie completă.

danish oil
sursa foto: triedandtruewoodfinish.com

Danish oil se găsește în magazine de bricolaj sau magazine online de profil. Folosirea lui pentru finisarea lemnului masiv este o alegere foarte bună pentru că scoate foarte bine în evidență desenul lemnului. Înainte de aplicare lemnul trebuie foarte bine șlefuit și pregătit pentru că uleiul scoate în evidență și defectele nu numai părțile frumoase.

danish oil
sursa foto: jarabosky.co.uk

Mihaela Radu

Mihaela Radu este inginer chimist dar are o mare pasiune pentru lemn. De mai bine de 20 de ani lucreaza in domeniu, finisarea lemnului fiind ceea ce a definit-o in aceasta perioada. A acumulat experienta lucrand intr-un institut de cercetari, in propria firma, precum si intr-o multinationala. Isi doreste sa impartaseasca continuu din experienta proprie cu cei care au aceeasi pasiune....si nu numai.

1 comentariu

Adaugă un comentariu

[index]
[index]