Mașini și Scule Utilaje Producție Mobilier

5 Întrebări la care trebuie să te gândești înainte să cumperi un abric

Dacă te gândești să cumperi un abric înseamnă, fie ești pasionat de lucrul cu lemnul și vrei să treci la un alt nivel, fie cel vechi este depășit, fie că acolo unde lucrezi, șantier, atelier de tîmplărie, fabrică, au apărut nevoi suplimentare care trebuie rezolvate.

Un abric este necesar celor care au nevoie de plăci din lemn cu suprafețe perfect plane. Lemnul, cheresteaua achiziționata nu are intotdeauna suprafete curate si netede. Are fețele rugoase lipsite de planeitate și grosimi diferite care trebuie ajustate pentru a putea fi utilizate in producția de mobilă. Drept pentru care va trebui ca operațiunea de indreptare a suprafeței si reducerea corespunzatoare a grosimii să o faceți în fabrica sau atelierul vostru. De aceea m-am gîndit să încerc să răspund la 5 întrebări la care ar trebui să te gândești înainte să cumperi un abric.

1/Ce este un abric?

Abric vine din germană, de la abricht (rindea). Utilajului i se mai spune și mașină de rindeluit.  Așa după cum îi spune și numele, abricul este un fel de „rindea automatizată” cu productivitate si precizie ridicata. Desigur că forțez puțin lucrurile. Este o mașină de prelucrare a lemnului cu ajutorul căreia se efectueaza in mod eficient indreptarea uneia dintre fetele unui panou din lemn pe toata lungimea lui. În plus se pot indrepta și marginile, la 90° sau la un alt unghi, cu ajutorul unei paralele reglabile la unghi. De ce spuneam că este un fel de rindea automatizată? Pentru că poți fi un foarte bun tâmplar și fără abric. Dar mașinile acestea economisesc timp, sunt „time savers” cum bine spun vorbitorii de engleză. Evident că poți folosi o rindea dacă ești priceput și ai tot timpul din lume. Dar si asa este foarte greu de realizat o suprafata plana fara ajutorul unui abric. Ca să fac o paralelă cu fenomenul „slow food„, aici ar fi un fel de „slow work”. Pentru ceilalți există abricul care in cateva minute rezolva problema.

2/Cum funcționează?

Așa cum am spus, abricul este responsabil de obtinerea unei fețe perfect plane si uniforme a unui panou din lemn. Dar ce facem când avem nevoie de grosime constantă și planeitate pe ambele fețe? Întoarcem placa din lemn și o prelucram si pe cealaltă parte până obținem o placă complet plană și de grosime constantă?

Nu, pentru că abricul indreapta doar o singură latură, nu și pe cealaltă. În acesta situatie se foloseste o mașină care realizează operațiunea de degroșare. Se numește mașină de grosime sau grosime. Aceasta va prelucra latura opusa pentru a o face plana si paralela cu cealalta fata deja indreptata. Diferențele dintre abric (jointer) și grosime (planer) sunt prezentate și de Bruce Kieffer în această postare.

Există și mașini combinate, care fac ambele operațiuni: și cea de rindeluire și cea de degroșare.  Acest tip de utilaj se numește mașină de rindeluit și grosime sau abricht grosime si cu ajutorul lui se pot face ambele operațiuni. El funcționează atât ca abric, cât și ca mașină de grosime. Prin operatiunile succesive de indreptare a fiecarei laturi, folosind o singura masina, va rezulta un panou cu grosime constanta, cu suprafete plane si paralele.

3/Este suficient un simplu abric pentru ce am de făcut?

De ce mai există abric simplu și nu doar abric grosime, pentru că oricum face ambele operațiuni, rindeluire și degroșare? Pentru că, în funcție de specificul activității, aceste operații se fac diferit și necesită diferite tipuri de utilaje. Din această cauză există nenumărate tipuri de abric, de la cele foarte mici și mobile, utilizate pe șantiere sau în ateliere de tip DIY, până la cele complexe, pentru exploatare industrială.

Așa că, în funcție de specificul proiectelor pe care le aveți, trebuie să alegeți abricul de care aveți nevoie. Eu v-aș recomanda să consultați un specialist. La finalul postării sunt și câțiva distribuitori care au abric în portofoliul lor de produse și vă pot oferi informațiile de care aveți nevoie.

4/Am pregătirea necesară să folosesc un abric?

Având în vedere că ne citesc foarte mulți pasionați de lemn, mulți dintre ei interesați să-și amenajeze un mic atelier, trebuie să spun și aceste lucruri. Unele dintre aceste utilaje par a fi foarte la îndemână și ușor de folosit. Totuși nu sunt niște mașinuțe cu care să începeți joaca și imediat să realizați lucruri impresionante. Când abricul este utilizat de persoane neexperimentate pot rezulta fețe curbate și chiar accidente. De aceea specialiștii recomandă să înțelegeți cât mai bine aspectele operaționale ale utilajelor și să exersați înainte de a începe lucrul la proiecte importante. În acest fel evitați costuri suplimentare de remediere a defectelor.

5/De unde cumpăr?

Pentru a vă arăta câteva variante de abric, am solicitat de la câțiva distribuitori ofertele lor în această privință. Din câte am observat toate mașinile prezentate conțin ambele operații, rindeluire și grosime.

Danibrum

Pentru pasionați, chiar și pentru micii producători, Danibrum propune mașina combinată HOB 305PRO de la HOLZMANN, la prețul de 1430 euro + TVA.

Caracteristicile principale ale utilajului sunt:

  • Ideal pentru exploatare la nivel semi-profesional
  • Include arbori port-cuțit dotați cu 4 cuțite
  • Masa de rindeluire la grosime montată pe cilindru central
  • Mesele de abric sunt rabatabile
  • Rigla de ghidare din aluminiu
  • Protecții ale axului de rindeluire conform normelor CE
  • Valțuri de avans metalice – pot fi decuplate când se lucrează la abric
  • Unitatea de mortezare este optională

Tot pentru micii producători Danibrum propune și mașina combinată HOB 410P de la HOLZMANN, la prețul de 3100 euro + TVA.

Caracteristicile mașinii:

  • Mese confecționate din fontă de cea mai înaltă calitate, prevăzute cu nervuri speciale
  • Viteza de avans fixă de 8 m/min
  • Include arbori port-cuțit dotați cu 4 cuțite
  • Masa de rindeluire la grosime montată pe cilindru central
  • Mesele de abric sunt rabatabile
  • Rigla de ghidare din aluminiu
  • Protecții ale axului de rindeluire conform normelor CE
  • Valțuri de avans metalice – pot fi decuplate când se lucrează la abric
  • Role libere în masa de rindeluire la grosime

Pentru exploatarea industrială, Danibrum vine cu HOLZMANN AHM 410P la 3950 euro + TVA,

ROBLAND S 410 la 4500 euro + TVA,

sau ceva foarte industrial, PANHANS  334, la prețul de 12720 euro + TVA.

East European Trade

EET vă propune mașina de rindeluit – abricht MARTIN mod. T 54

MARTIN este un producător german cunoscut pentru calitatea cea mai inaltă a masinilor sale. Pe langă mult apreciatele circulare de formatizat, MARTIN oferă și pentru rindeluire mașina perfectă, spun cei de la EET. Modelul T54 a fost conceput pentru a face două lucruri foarte bine: să prelucreze perfect piesele și să execute rapid și în siguranță canturile în unghi. Liniarul de culisare se mișcă fin si ușor, facilitând prin liniarul ajutator un mod de operare rapid si precis.  Opritorul abricht cu ghidaje pe rulmenți glisează facil și uniform pe șinele călite, oferind utilizatorului același confort de lucru și peste zeci de ani, ca în prima zi.  De asemenea, pot fi executate rapid și operațiuni de teșire, prin roata de ajustare in unghi 90° si 45°.

 Ca la toate mașinile premium MARTIN, batiul mașinii constă dintr-un aliaj de beton armat, specific MARTIN ce garantează absorbția optimă a vibrațiilor și o stabilitate absolută. Această construcție specială reduce drastic zgomotele și oferă un mediu de lucru silențios.

Câteva din detaliile tehnice ale modelului MARTIN T54:

Puterea motorului:      5,5 kW (7,5 CP)

Latimea de lucru:      500 mm

Grosimea max. de rindeluit / trecere:   8 mm

Lungimea mesei de alimentare max.:     2000 mm

Lungimea mesei de evacuare max     1580 mm

Greutatea:       1200 kg

Rând de cuțite din oțel ultra rezistent Xplane
Rând de cuțite din oțel ultra rezistent Xplane

În locul dotării de serie cu cuțite TERSA pot fi alese 3 rânduri de cuțite de rindeluire speciale Xplane. Acestea impresionează atât prin silențiozitate mărită cât și printr-o ușurintă de tăiere fără solicitare a motorului mașinii, chiar și la adâncimi de tăiere mai mari. Calitatea de tăiere în special a materialelor greu de prelucrat este cu adevărat iesită din comun, prin mișcarea de tăiere cu tragere a cuțitelor MARTIN XS-Cut. Acest lucru mărește durata de viață a cuțitelor până la de 20 de ori mai mult.

Viteza de rotație este de 6000 rot/min, astfel aveți viteza optimă de tăiere.

Panou comandă culisează
Panou comandă culisează

Pentru a avea întotdeauna comenzile la îndemână panoul de comandă culisează împreună cu opritorul abricht. Adâncimea de rindeluire este afișată digital și reglată ușor și precis cu ajutorul unui buton de tip potențiometru.

SUVAMATIC
SUVAMATIC

Dispozitivul de protectie SUVAMATIC protejeaza printr-un singur rand de protectie toata zona de rindeluire.

Opritor ajutător
Opritor ajutător

Datorită acestui opritor ajutător puteți să prelucrați si piese mici si înguste. O dotare importantă pentru siguranța de lucru.

Mai sunt multe de spus despre abric. Sper că v-am stârnit curiozitatea în a afla mai multe informații pe acest subiect.

 

Dan

Am avut șansa să lucrez în diverse departamente. Astfel am acumulat experiență în Finance, Accounting, Logistic, Sales, Operations, Marketing. Sunt un om de echipă și un all around player. Sunt antreprenor, am coordonat vânzarea unui business de lacuri și vopsele pentru lemn către o multinațională. În 2016 am descoperit lumea digitală, publishingul și marketingul online. De atunci mi-am mutat experiența acumulată și aptitudinile în online.

2 comentarii

Adaugă un comentariu

Dă-i un răspuns lui Dorin Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • Buna ziua. Toata stima pentru Revista dedicata Industrializarii lemnului pe care o administrati.
    Am , totusi, cateva observatii, in mod special, la adresa autorului articolului despre operatia de indreptare a lemnului (cea referitoare la „abric”):
    1. Suntem Romani si TREBUIE sa folosim limba Romana, fara sa utilizam „englezisme” (?). Limba si-a creat-o fiecare popor, pt. ca cetatenii sai sa se poata intelege intre ei si acest principiu TREBUIE sa fie LEGE. Cu atat mai mult cu cat ne adresam unui public larg al Romaniei, pe un site profesional.
    2. Suntem responsabili, profesional, fata de orice afirmatie sau informatie pe care o transmitem publicului, mai ales prin mijloace de publicare in masa. Responsabilitatea consta in faptul ca utilizatorul doreste sa fie informat, DAR CORECT.
    3. Intr-o scoala (indiferent de rangul ei) se invata ( in zilele noastre… nu prea) diverse profesii si conform principiilor fundamentale, se utilizeaza diverse expresii, coduri, denumiri standardizate, pentru ca specialistii si nu numai, sa se poata intelege intre ei. Daca exista anumite regionalisme, prescurtari sau alte denumiri, provenind din alta limba, aceste NU trebuie promovate in expuneri profesionale (eventual in paranteza).
    3.1 Nu exista , pentru un profesionist Roman, „abric” nici „abricht”, exista MASINA DE INDREPTAT, caruia, in functie de latimea de indreptare, i se aloca un cod (ex. : 200; 250; 300; 400; 500,etc) care reprezinta latimea mesei de prelucrare- simbolul fiind MI 300 (ex.). Operatia se numeste INDREPTARE si nicidecum Rindeluire.
    3.2 Nu exista, deasemenea, „masina de grosime”, exista MASINA DE RINDELUIT LA GROSIME (MRG) , care executa operatia de uniformizare a grosimii piesei de lemn prelucrate (adica grosime constanta pe lungime). Ca si la Masinile de Indreptat, si acestea au un cod care reprezinta latimea maxima pe care masina o poate prelucra (250 mm; 300 mm, etc.) Adica MRG 400.
    3.3 Nu exista „masina de rindeluit si grosime”. exista MASINA UNIVERSALA DE TAMPLARIE (prescurtat: MUT) si sunt masini destinate atelierelor mici cu productie de serie mica si diversificata , cuprinzand mai multe module de prelucrare ca: Indreptare, Rindeluire la grosime, Frezare (freza cu ax inferior – echivalentul la masina de frezat normala- MNF), gaurit si scobit orizontal (echivalent la masina MGSO- Masina de Gaurit si Scobit Orizontala) sau/si fersatrau circular. Aceste fiind masini cu 2; 3; 4sau/si 5 tipuri de operatii de prelucrare a lemnului.
    4. In concluzie, respectand principiile fundamentale de comunicare si exprimare in cadrul unei profesii, am rugamintea sa le respectati. Atentie: cei care raspundem sau ne adresam publicului larg, suntem responsabili si de educatia acestuia (educatia in spirit profesional). Altfel, ajungem ca tamplarul din Ardeal sa nu se poata intelege cu tamplarul Dobrogean, unul folosind „abric” sau ‘banzic”, iar celelalt cine stie ce denumire turca sau tatara.
    5. Cu toata stima spre o scoala de profesionisti. Chiar si amatorii trebuie indrumati sa utilizeze denumirile standard profesionale.

Abonează-te la newsletter

ro_RORomanian