Clicky

Deco&Design Panouri

Scări interioare minimaliste cu trepte din lemn

scari interioare

Scara interioară dintr-o casă sau apartament va trece cu greu neobservată. Este un element arhitectural de dimensiuni considerabile ce nu poate fi neglijat. De aceea scara este tratată atât ca posibilitate de acces la nivelul superior cât și ca element de decor. Dacă ne gândim la trecut, scara era chiar un element central. Era impunătoare aratând de multe ori poziția socială a proprietarului. Și acum se dă atenția cuvenită acestor scari interioare, dovadă fiind firmele specializate în astfel de produse și lucrări.

scari interioare
sursa foto: cagedesigngroupe.com

Un stil din ce în ce mai adoptat în ultimul timp în decorarea caselor este cel minimalist, iar scările au urmat și ele tendința. Dacă la celelalte stiluri scara are multe elemente care atrag privirea – mână curentă, balustradă, treaptă, contratreaptă – în cazul stilului minimalist treptele sunt elementul central.

Caracteristicile stilului minimalist. Cum este o scară minimalistă

În cazul stilulul minimalist mai puțin înseamnă mai mult. Este un stil care merge la esență îndepărtând elementele considerate inutile (culori, forme, texturi, elemente de construcție neesențiale). Scopul este de a pune accentul pe elementul principal al obiectului, camerei, tabloului general, făcând din el punctul de atracție.

Din punct de vedere vizual stilul este menit să aducă liniștea, calmul și să îndrepte atenția și gândurile spre esență, spre baza lucrurilor. Stilul minimalist a apărut cu câteva decenii în urmă în Elveția și s-a extins rapid în toate domeniile: arhitectură, design, muzică, literatură, pictură.

Stilul minimalist la scari interioare înseamnă trepte. Ele sunt elementul central, ceea ce contează cu adevărat. Pentru a ajunge la nivelul superior ai nevoie să urci treptele, nimic nu primează acestui fapt. Întreaga construcție este focalizată pe trepte și de aici vine și frumusețea. Treptele par a pluti în cameră fiind ca un drum de poveste cu trepte către o lume fantastică.

scari interioare
sursa foto: brettsengphoto.com
Diverse moduri de realizare a scărilor

Cu toate că prin această reducere la esență pare imposibil să se poată face scări minimaliste în mai multe moduri, există totuși o mulțime de modele. Am să enumăr câteva dintre ele, descriidu-le pe scurt. Mi-ar fi foarte greu (mai exact, imposibil) să spun în amănunt cum au fost realizate practic scările. Cu toate că totul pare redus la câteva trepte, există elemente de susținere bine alese și calcule de rezistență temeinic făcute astfel încât utilizarea scărilor să fie sigură.

Iată câteva  modele:

  • treptele sunt susținute de o structură centrală metalică cât mai discretă astfel încât să fie aproape invizibilă;
  • sunt elemente de susținere montate în perete, în urcare, la distanțe egale iar treptele sunt montate pe ele;
  • treapta este susținută din 2 părți, un element fixat pe perele iar celălalt sub forma unui fir metalic subțire agățat de tavan;
  • treapta susținută din 2 părți, un element fixat în perete, iar în partea opusă prinderea este de o balustradă simplă de sticlă, aproape invizibilă;
  • o structură centrală, cat mai simplă și discretă, care susține trepte dispuse de jur împrejur, în spirală.
scari interioare
sursa foto: artflyz.com
scari interioare
sursa foto: archilovers.com
scari interioare
sursa foto: thepicta.com

Că tot am amintit de scari în spirală, cred că cea mai veche scară minimalistă, făcută cu mult înainte să apară stilul, este scara în spirală din Capela Lorreto, Santa Fe, SUA. Este o scară fascinantă care parcă plutește. De altfel este una dintre scările celebre ale lumii, devenită și subiect de film.  A fost construită fără pilon central de susținere, are o înălțime de 6 m și 2 rotiri complete de 360º. Aceste 2 rotiri, foarte greu de realizat fără o susținere centrală și azi, cu atât mai mult în urmă cu aproape 200 de ani, au alimentat și continuă să alimenteze legenda care spune că scara ar fi o realizare divină.

scari interioare
sursa foto: traditionalchatolicpriest.com
Scari minimaliste cu element central – treptele

Treptele sunt cele care atrag privirea în cazul scărilor minimaliste, iar dacă sunt din lemn, calitatea acestuia și modul cum este finisat devin esențiale. Fiind elementul central totul are importanță: esența lemnului, grosimea și forma treptei, culoarea, efectele speciale realizate prin finisaj, uleiul sau lacul cu care sunt acoperite.

Lemnul se alege la fel ca cel pentru parchet sau dușumele. Trebuie să fie rezistent pentru că este supus unor încercări mai mari decât o piesă simplă de mobilier. Sunt preferate esențele dure – stejar, fag, frasin, salcâm. Elementele naturale precum nodurile, colorațiile, crăpăturile pot pune și mai mult în valoare treapta.

Dacă vă hotărâți să faceți o astfel de scară (sau aveți nevoie de trepte pentru orice fel de scară interioară) puteți alege treptele la Dippanels. Sunt trepte realizate din panouri de lemn masiv – stejar sau fag- de diverse dimensiuni și modele. Aveți chiar posibilitatea să alegeți modele vintage.

scari interioare
dippanels.ro
scari
dippanels.ro

Finisajul treptelor poate fi făcut cu ulei sau lac rezistent la trafic. O alegere bună, având în vedere că este vorba de lemn cu rezistență naturală mare, este uleiul. El lasă un aspect natural lemnului și îi permite schimbul de umiditate cu mediul, un proces natural în cazul lemnului. În plus, deoarece nu face peliculă, eventualele zgârieturi sau crăpături nu sunt vizibile, iar repararea se face cu ușurință.

O scară minimalistă nu se potrivește oriunde, dar dacă stilul casei permite, poate fi un element de atracție cu totul special.  Și ceva mă face să cred că tuturor prietenilor voștri le va face plăcere să urce la etaj pe scari cu trepte plutitoare, ca în basmele din copilărie.

scari interioare
sursa foto: agrigentooggi.it

Mihaela Radu

Mihaela Radu este inginer chimist dar are o mare pasiune pentru lemn. De mai bine de 20 de ani lucreaza in domeniu, finisarea lemnului fiind ceea ce a definit-o in aceasta perioada. A acumulat experienta lucrand intr-un institut de cercetari, in propria firma, precum si intr-o multinationala. Isi doreste sa impartaseasca continuu din experienta proprie cu cei care au aceeasi pasiune....si nu numai.

2 comentarii

Adaugă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • Buna ziua,

    Avem o scara interioara din lemn facuta de noi, din grinzi, nu din trepte speciale pentru scara. Scartaie destul de tare – credeti ca se mai poate face ceva cu un ulei? sau ar trebui schimbata?

    Multumesc!

    • Buna ziua.
      In general scartaieturile la treptele de scara sunt din cauza modului de prindere si de la faptul ca lemnul, in timp, isi modifica dimensiunile si nu mai are aceeasi pozitie in sistemul de prindere, aparand frecarile. Uleiul nu-l va face sa nu mai scartaie.
      Toate cele bune!

Categorii

Abonează-te la newsletter