Business Utilaje Producție Mobilier

Accesoria Group este noul reprezentant Biesse în România

De la 1 februarie 2019 Accesoria Group este reprezentantul Biesse în România

1 februarie 2019 marchează o schimbare importantă pe piața de mașini pentru producția de mobilă din România: Accesoria Group, furnizor principal de echipamente la nivel național, devine reprezentantul Biesse, lider mondial în producția de utilaje pentru prelucrarea lemnului. 

Noul parteneriat aduce întregirea portofoliului pentru compania românească și o acoperire la cele mai înalte standarde a pieței românești pentru producătorul italian. Alianța este o consecință firească a strategiilor profund similare dintre cele două companii, strategii construite pe valori comune și centrate pe inovație ca motor principal al dezvoltării.

Biesse în România   

Atât pentru Accesoria Group, cât și pentru Biesse, acest parteneriat este o nouă demonstrație a angajamentului luat față de producătorii români de mobilă: acela de a contribui la creșterea acestora, prin tehnologie de înaltă performanță și servicii de cea mai bună calitate, și de a dezvolta continuu calitatea soluțiilor oferite.  

”Împreună, oferim pieței din România cele mai bune utilaje din lume și servicii de cea mai înaltă clasă. Suntem la fel de dedicați dezvoltării de parteneriate strânse cu producătorii de mobilă din România, parteneriate bazate pe profesionalism, responsabilitate și implicare. Am încredere că această nouă postură ne oferă tuturor cea mai bună oportunitate de creștere”  Dinu Chirica, general manager Accesoria Group. 

Piața din România este una strategică pentru Biesse și suntem mândri să anunțăm că Accesoria Group este noul nostru dealer în România. Datorită acestui parteneriat vom putea oferi producătorilor români de mobilă și mai multă inovație și tehnologie ”Made in Italy” Gianluca Ticchi, Trade Sales Director of Biesse Group.

Accesoria Group a fost înființată în 2005, cu obiectivul de a oferi clienților săi, producătorii de mobilă, un portofoliu de calitate – accesorii, componente, utilaje, servicii și consultanță. Încă de la început, misiunea Accesoria Group este să aducă valoare durabilă industriei de mobilă și de a sprijini astfel dezvoltarea acesteia. 

Cu o experiență de 50 de ani în realizarea de echipamente pentru producția de mobilier, Biesse are o lungă tradiție în dezvoltarea de tehnologii inovatoare și servicii destinate dezvoltării producătorilor de mobilă. În ultimii ani, atenția producătorului italian a fost îndreptată către dezvoltarea fabricilor digitale. 

Pentru mai multe informații: www.accesoria-echipamente.ro   

Adaugă comentariul

Adaugă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Categorii

Abonează-te la newsletter