Mașini și Scule

Statex, Sovata – o afacere de succes: retehnologizare cu fonduri europene, export 100%

Sculpturi din lemn masiv realizate la Sovata ajung în toate colțurile lumii.

Cristian Dan, administrator Statex, Sovata: „Piesele noastre merg în toată lumea, dar exportăm cel mai mult în Germania, Italia și Elveția, apoi Statele Unite ale Americii. Pentru noi, calitatea este pe primul loc în absolut orice. Din acest motiv am ales Felder Gruppe România, pentru calitatea utilajelor.” (INTERVIU)

sculpturi din lemn

Cristian Dan, un ardelean pasionat de sculptură încă din copilărie, a accesat fonduri europene cu care și-a retehnologizat întreaga linie de producție cu utilaje Felder Gruppe. Cu ajutorul lor realizează sculpturi din lemn masiv pe care le exportă în toată lumea. Pe lângă răbdare și perseverență, secretul succesului pentru Cristian Dan îl reprezintă calitatea, înainte de orice.

Puncte cheie:

  • Producție: sculpturi din lemn masiv la comandă
  • Utilaje achiziționate prin fonduri europene:
    • Fierăstrău panglică Felder FB 610
    • Mașină combinată cu 2 operații pentru îndreptare și rindeluire la grosime Felder AD 951
    • Fierăstrău circular cu masă mobilă Felder K 540 S
    • Mașină de rindeluit la grosime Felder D 951
    • Mașină normală de frezat F 700 M cu masă fixă
    • Sistem profesional staționar de exhaustare Felder AF 22 Stand
    • Sisteme profesionale mobile de exhaustare Felder AF 14
    • Presa de brichetat Felder FBP 50
    • Compresor staționar cu șurub Schneider AirMaster AM B 7-8-500 XBD
  • Criterii pentru alegerea furnizorului de utilaje: calitatea utilajelor și avantajul unui singur partener pentru toate utilajele cu service complet și linie telefonică dedicată
  • Secretul succesului: perseverența și răbdarea
  • Sfaturi și recomandări pentru viitorii antreprenori: să nu se sperie oricât de complicat ar părea și să aibă încredere că până la urmă vor reuși.

INTERVIU Felder Gruppe România: Cristian Dan, Statex, Sovata, Mureș

Cum ați ajuns în acest domeniu? De unde pasiunea pentru lemn?

Cristian Dan: Sunt pasionat de sculptura în lemn încă din copilărie, iar pe la vârsta de 9 ani am avut primul contact cu această lume. Am urmat și cursuri în domeniu, prima dată am învățat stilurile de sculptură, iar apoi am studiat arte plastice.

Cam cât produceți anual?

Cristian Dan: Greu de spus, depinde de dimensiuni. Dacă ar fi să le clasificăm, cred că pe an realizăm câteva sute de statuete de până în 40 de cm, câteva bucăți de dimensiuni mai mari și ajungem apoi la piese record, cum a fost una pe care am realizat-o în urmă cu doi ani, cu dimensiunea de 4,60 m, care reprezenta un cărător de ceasuri cu cuc îmbrăcat tradițional din zona Pădurii Negre din Germania.

Mai avem comenzi pentru urși în mărime naturală pentru pârtii de schi din Germania sau Italia, sculpturi cu dimensiuni de 2,30 m care cântăresc în jur de 200-300 kg, în funcție de materialul din care le lucrăm, realizăm și crucifixuri cu înălțime de 2,80 m. Astfel de lucrări durează 2 – 3 luni.

Lucrăm foarte mult manual, dar în prima fază a producției ne ajută foarte mult utilajele pe care le avem de la Felder Gruppe România. Tot ce înseamnă pregătirea materialului, prelucrarea lemnului de tei pe care noi îl folosim se realizează cu utilajele.

sculpturi din lemn
Foto: Cristian Dan, administratorul Statex, lângă statuetele sculptate din lemn
Unde ajung sculpturile Statex?

Cristian Dan: Toată producția noastră merge la export, nu avem deloc comenzi pe piața din România, din păcate. Piesele noastre merg în toată lumea, dar exportăm cel mai mult în Germania, Italia și Elveția, apoi Statele Unite ale Americii. Avem câteva lucrări care pleacă în Australia și recent am semnat un contract cu Olanda pentru ornamente.

În cadrul proiectului european de finanțare, pe ce criterii v-ați ales consultantul de proiect și furnizorii?

Cristian Dan: Consultantul de proiect l-am ales pe recomandări. Și cu toate că am primit referințe bune, am fost destul de neîncrezător la început. Tot proiectul a durat 3 ani, am tot așteptat avize din partea statului, dar până la urmă am reușit.

sculpturi din lemn
Foto: De la stânga de dreapta: fierăstrăul panglică Felder FB 610, mașina combinată cu 2 operații pentru îndreptare și rindeluire la grosime Felder AD 951, compresorul staționar cu șurub Schneider AirMaster AM B 7-8-500 XBD, mașina de rindeluit la grosime Felder D 951, sistemul profesional staționar de exhaustare Felder AF 14 Stand, fierăstrăul circular Felder K 540 S, mașina de frezat cu masă fixă Felder F 700 M.
De ce ați ales Felder Gruppe România?

Cristian Dan: Pentru noi, calitatea este pe primul loc în absolut orice. Din acest motiv am ales Felder Gruppe România, pentru calitatea utilajelor. Apoi, al doilea motiv a fost că am vrut ca toate utilajele să fie de la un singur partener pentru ca ulterior service-ul să fie la un singur apel telefonic, să nu dau telefoane în 10 părți pentru 10 utilaje diferite.

Dacă vreți să faceți următorul pas în dezvoltarea afacerii și să accesați fonduri europene pentru retehnologizare, vedeți cum a reușit, cu ce probleme s-a confruntat dar și care sunt sfaturile lui Cristian Dan, citind interviul integral aici.

 

Interviul acordat de Cristian Dan face parte din campania de povești Felder Gruppe pe care le puteți citi aici.

Casarbor-noua colecție de case de vacanță

Categorii

Abonează-te la newsletter