Specii lemn

Structura lemnului – alburn, duramen, inele anuale, pori, rășina

Alburn, duramen, lemn târziu, lemn timpuriu, inel anual sunt denumiri folosite destul de des în articole, dar despre care nu am vorbit foarte mult. Știu, se poate lucra lemnul și fără să știi denumiri științifice. Cunoașterea termenilor ne ajută însă să avem un limbaj comun. Denumirile de mai sus sunt comune și definesc structura lemnului, indiferent de specie. În funcție de aceste elemente știm că avem de-a face cu lemn mai dur sau mai moale, cu un desen mai pronunțat sau mai tern, cu pori sau fără.

structura lemnului

Informații descifrate în secțiunea de tăiere a copacului

Structura lemnului se dezvăluie imediat ce copacul a fost tăiat. Privind în tăietura transversală la majoritatea copacilor se vede o zonă mai deschisă la culoare, aflată spre exteriorul copacului și una mai închisă, spre interior. Este vorba despre alburn și duramen, sapwood și heartwood, pentru cei ce vor să caute informații în site-uri străine.

Alburn și duramen

Diferența dintre ele este foarte mare. Alburnul este lemnul activ fiziologic adică cel format din celule care transportă apa cu sărurile minerale, hrănind copacul. De aceea este mai puțin dens și cu un conținut mare de apa. Lemnul provenit din această zonă este foarte puțin folosit și are o rezistență foarte scăzută la exterior. Duramenul este însă dur și dens și este format din celule inactive. Este zona responsabilă cu rezistența copacului și nu cu hrănirea lui. Acesta este practic lemnul folosit pentru fabricarea mobilei, în construcții sau pentru alte obiecte din  lemn.

Zonele nu au aceleași dimensiuni pe toată durata vieții copacului. La început, când copacul are nevoie de multă hrană pentru a crește, zona de alburn este foarte extinsă iar cea de duramen este redusă. De aceea copacii tineri se rup mai ușor și nu este recomandată tăierea lor pentru prelucrarea lemnului. Odată cu trecerea timpului proporția se schimbă, o parte din celule își încetează activitatea de hrănire și trec în structura de rezistență. Este motivul pentru care copacii se taie la maturitate, când zona de duramen este la dimensiune maximă.

Nu întotdeauna există diferențe de culoare între alburn și duramen. În acest caz identificarea se face după densitate și conținutul în apă. Specii cu zonele clar delimitate: nuc, stejar, frasin, ulm, salcâm, cireș, larice. Specii cu zone ne delimitate prin culoare: fag (inima roșie a fagului este un duramen fals), plop, tei, mesteacăn, brad, molid.

structura lemnului

Scoarța și măduva

La exteriorul copacului se afla scoarța. Ea este foarte clar separată de restul copacului, având structură, textură, culoare și aspect diferit. Are o zonă formată din celule vii, aflată la contactul cu copacul și alta din celule moarte, la exterior. Este un strat de protecție asemănător pielii omului, care acoperă întregul copac, cea de pe trunchi fiind însă diferită ca grosime și aspect de cea de pe ramuri. Conține taninuri, rășini și alte substanțe care îndepărtează dăunătorii și repară rănile.

Măduva se află în centru, înconjurată de duramen. Are culoarea maronie, diferită de a duramenului. Este formată din celule moarte, fiind afânată și fără rezistență. Nu se folosește deloc pentru producerea obiectelor din lemn. După perioada de maturitate această zonă începe să crească, scăzând rezistența copacului. În interior se formează o zonă afânată, goală pe alocuri, fără rol în susținerea trunchiului. De aceea, în timp, copacii devin din ce în ce mai găunoși până când ajung să fie doborâți cu ușurință de vânturi și furtuni. La fel ca oamenii, copacii îmbătrânesc și mor. Vârsta la care se întâmplă acest lucru diferă de la specie la specie. Sunt specii foarte longevive, ajungând la 1000, chiar 2000 de ani, cum este măslinul sau 1000 de ani stejarul, altele cu viață mai scurtă, 200-300 de ani (fagul), chiar 100 de ani (plopul).

Inelele anuale

Nu cred că mai este un secret pentru cineva faptul că vârsta unui copac se identifică după inelele anuale pe care le descoperim pe trunchiul tăiat nu mult deasupra pământului. Sunt specifice speciilor ce cresc în zona temperată, când perioadele de creștere și dezvoltare ale plantelor sunt bine definite. Inele anuale sunt cercuri concentrice care vin din centrul copacului și ajung la scoarță și au contur regulat la majoritatea speciilor. Există însă și situații când conturul este ondulat fin (arin), ondulat grosolan (carpen) sau retras în dreptul razelor medulare (stejar, fag). Inelele nu sunt vizibile la toate speciile, dar asta nu înseamnă că nu există.

Fiecare inel are două zone. Zona mai deschisă la culoare și mai afânată se numește lemn timpuriu. Este lemnul depus în perioada de primăvară, când aportul de hrană este mare și creșterea rapidă. Zona mai închisă la culoare și mai densă se numește lemn târziu. Este lemnul depus vara, când aportul de hrană este mai scăzut (nu mai plouă atât de mult) și așezarea celulelor este mai temeinică.

structura lemnului

Elemente de structură vizibile la prelucrarea lemnului

Când lemnul este prelucrat apar și alte elemente specifice: pori, raze medulare, canale rezinifere, pungi de rășină. Sunt elemente care ajută la identificarea speciilor și care formează desenul natural atât de specific al lemnului.

Porii 

Sunt practic celule lemnoase secționate, ei apărând ca mici găuri în structura lemnului. Din start, existenta porilor ne spune ca lemnul este de foioase. Lemnul de rășinoase nu are pori. Transportul hranei în cazul rășinoaselor se face prin vase foarte subțiri numite traheide, hrana înaintând în celulă prin osmoză. Când aceste vase sunt secționate transversal nu apar acele găuri specifice lemnului de foioase.

Porii sunt mai mari și mai mulți în lemnul timpuriu și mai mici și mai puțini în lemnul târziu. Când tăierea lemnului se face tangențial la inelul anual, lemnul cu porii mari formează desene specifice numite fladere, sau cathedral cut, în engleză. Când taierea este paralelă cu inelele anuale (radială), ele se văd sub forma unor linii paralele.

Porii determină capacitatea lemnului de a absorbi apa. Cu cât sunt mai mulți și mai mari cu atât lemnul va avea tendința de absorbție mai mare. În cazul în care un astfel de lemn se folosește la exterior este bine sa fie protejat împotriva umidității și să nu vină în contact direct cu pământul. Specii de lemn cu porii mari: stejar, frasin, nuc, castan.

Raze medulare

Sunt țesuturi formate din celule așezate radial care pornesc de la măduvă și ajung la coajă. În secțiunea transversală apar sub forma unor linii sau benzi de grosimi diferite, drepte sau curbe, cu luciu și culoare deosebită de a lemnului din jur. În secțiune pot fi întrerupte, dar au întotdeauna continuitate prin lemn către coajă. Când tăierea este radială, razele medulare apar sub forma unor benzi de diferite lungimi și înălțimi, cu un luciu aparte. Acest luciu a dus la denumirea de oglinzi, aspect apreciat la lemnul de paltin sau de stejar.

Canale rezinifere

Sunt locurile unde este depozitată rășină în copac. Ca și razele medulare, fac legătura între măduvă și scoarță. Mărimea și așezarea lor diferă de la o specie la alta. În secțiunea transversală pot fi observate și cu ochiul liber, fiind de culoare albicioasă, iar în cea longitudinală apar ca linii discontinue galben-brun sau albicioase.

Canalele sunt specifice lemnului de rășinoase, dar nu le găsim la toate speciile. Sunt prezente la pin, molid sau larice, dar nu le găsim la brad sau tisă. Totuși, accidental, pot apărea pungi de rășină și în lemnul de brad. Rășina este folosită de copac pentru vindecarea rănilor. Dacă în timpul creșterii bradul a fost agresat și apar răni interne, rășina de sub coajă migrează spre rană, vindecând-o.

structura lemnului

Sper ca informațiile să vă ajute să înțelegeți de ce lemnul arată sau se comportă într-un anumit fel sau de ce copacii se taie doar când au ajuns la maturitate. Dacă credeți că sunt informații utile și altora, puteți distribui. Iar dacă aveți neclarități sau întrebări, le puteți lăsa mai jos, în spațiul destinat.

Casarbor-noua colecție de case de vacanță

Categorii

Abonează-te la newsletter