Bife-Sim 2019 Evenimente Mașini și Scule

Cu soluțiile noastre, totul devine mai simplu – invitația NIKA Utilaje la BIFE-SIM 2019

Cu soluțiile noastre, totul devine mai simplu – este ceea ce promite NIKA Utilaje și folosește prezența la BIFE-SIM pentru a demonstra acest lucru. Vor fi prezenți cu o gamă mai largă de utilaje pentru lemn și panouri derivate. Pe lângă utilajele unor parteneri consacrați precum Masterwood sau Coral, anul acesta vor fi prezente în stand utilaje noi și mostre de la cei mai noi furnizori din portofoliu, Altendorf și Incomac. Dorința firmei este de a aduce pe piața românească cele mai eficiente soluții Industry 4.0 pentru optimizarea producției clienților. La BIFE-SIM 2019 NIKA Utilaje va avea demonstrații live pentru a arăta beneficiile introducerii soluțiilor inteligente în producție. Va fi prezentat întregul ciclu, de la proiectarea  corpurilor de mobilier realizat cu programul Cabinet Vision, la transmiterea comenzii către CNC-urile Masterwood prezente în stand și asamblarea părților componente. Acest ciclu complet de producție se va desfășura în prezența vizitatorilor.

BIFE-SIM 2019 NIKA Utilaje

Gamă variată de utilaje, experiență și orientare către client

NIKA Utilaje are o lungă prezență pe piața utilajelor de prelucrare a lemnului din România. În toată această perioadă specialiștii lor au acumulat experiență și au înțeles ce-și dorește producătorul român. Gama variată de utilaje oferită își propune să acopere toate nevoile clientului, de la debitare și uscare, până la prelucrările finale asistate de calculator.

Iată, pe scurt, ce veți putea vedea în standul NIKA Utilaje de la BIFE-SIM 2019:

  • debitare: circulare Altendorf WA8 TE, Rojek PK 320 și Putsch Meniconi SVP 145/S
  • căntuire: mașini de aplicat cant Comeva Compacta 4 și Fravol Fast 600-23
  • prelucrare digitală: CNC MasterWood Nesting 21.31 KSo,  MasterWood TF 100o  și Comeva Nicron 2C
  • calibrare: Unitek Excel
  • îndreptare:  abricht și grosime Rojek MSP 315
  • găurire: Maggi 21 Prestige
  • frezare: Rojek FSN 300 A
  • vopsire: Coral Tecnodry
  • exhaustare: aspiratoare Coral
  • software: aplicatiile Cabinet Vision si Alphacam aflate intr-un spațiu dedicat.

NIKA Utilaje își dorește să ofere de fiecare dată soluțiile cele mai potrivite pentru clienți. Gama variată de utilaje, consultant dedicat fiecărui client pe toată durata procesului de achiziție, îmbogățirea portofoliului cu furnizori noi preocupați de inovație, le dau posibilitatea să facă acest lucru. Firma germană Altendorf, ultima intrată în portofoliu, este cunoscută și pentru inovațiile continue în domeniul circularelor și al CNC-urilor pentru debitare. Înființată în urmă cu 113 ani, Altendorf este recunoscută pentru calitatea circularelor sale. Wilhelm Altendorf, fondatorul companiei, este cel care a inventat masa pe role a circularului. De atunci a urmat o serie de multe alte inovații și îmbunătățiri care au făcut circularele Altendorf cunoscute în toată lumea.

Industria 4.0 – bază pentru a oferi cele mai bune și mai potrivite soluții

Membrii echipei cred în inovația permanentă și vor să aducă în România cele mai eficiente soluții Industry 4.0. Pornind de la bugetul disponibil țintesc optimizarea maxim posibilă a producției clienților. Este ideea pe care se va baza și demonstrația practică de la târg, tocmai pentru a arăta beneficiile Industry 4.0, a digitalizării și integrării.

BIFE-SIM 2019 NIKA Utilaje

Programul Cabinet Vision este un software care permite producătorilor de mobilier automatizarea proceselor și integrarea completă a proiectării în procesul de producție, indiferent dacă este vorba despre un atelier sau o mare fabrică. Funcțiile lui permit producătorilor să scurteze timpul de producție, să elimine erorile de calcul și să eficientizeze producția. Utilizatorii obțin rapid un design personalizat al corpurilor de mobilier, randări realiste, optimizarea materialelor, oferte de preț și cost de producție. În cadrul procesului de design, dimensiunile componentelor corpului vor fi generate automat de către program pornind de la dimensiunea exterioară a acestuia (singura informație introdusă de către utilizator). Puterea softului stă în abilitatea de a redimensiona și de a compartimenta foarte rapid și ușor orice corp. Dimensiunile elementelor interioare vor fi generate automat și modificate instant la redimensionarea mobilierului. Ulterior se generează automat fișiere gata de lucru pentru CNC-uri tip Nesting sau punct cu punct, pentru mașini de debitat, găurit și inserat, circulare de retezat și alte tipuri de CNC. O demonstrație completa, ce va implica programul Cabinet Vision și CNC-urile Masterwood prezente în stand, va fi făcută live la târg.

Sprijin și gamă variată de utilaje, atât pentru clienți cu fonduri proprii, cât și pentru beneficiarii programelor Start-UP și POR 2.1

NIKA Utilaje oferă flexibilitate pentru toate tipurile de proiecte și procese de achiziție, fie că este vorba de fonduri proprii, leasing sau fonduri europene. Experiența îndelungată în implementarea proiectelor de tip Start-UP Nation și POR 2.1 îi ajută să înțeleagă foarte bine necesitățile clientului și le dă posibilitatea să ofere soluții adaptate care să-i simplifice și să-i ușureze munca.

Gama variată a utilajelor din stand, existența unor utilaje similare cu dotări diferite pentru același tip de prelucrare va permite celor interesați să aleagă în funcție de buget. Astfel, indiferent că este vorba de un atelier unde se prelucrează panouri derivate sau un mare producător de mobilier, pentru toți va exista o soluție, toți vor găsi utilajele potrivite pentru a eficientiza producția, a reduce timpul de lucru și a suplini lipsa forței de muncă.

La BIFE-SIM 2019, NIKA Utilaje vă așteaptă în Pavilionul B1, standul 115.

BIFE-SIM 2019 NIKA Utilaje

De ce i-ați alege pe ei și utilajele lor

Categorii

Abonează-te la newsletter