Evenimente Izolarea casei

Workshop Naturalpaint – Termoizolații naturale pentru case sănătoase

Un eveniment de două zile despre termoizolații din fibre de lemn, soluții și sisteme naturale de izolare și teste comparative cu alte materiale de izolare a caselor

Naturalpaint, firma care oferă soluții naturale și sănătoase pentru finisarea și izolarea casei, ne invită la un workshop dedicat termoizolațiilor naturale. Workshop-ul va avea loc pe 15 și 16 noiembrie la Cisnădioara, lângă Sibiu, Naturalpaint va avea ca partener al evenimentului firma germană Gutex – producător de termoizolații din fibră de lemn. Vom fi acolo ca parteneri media, așa cum am fost și la workshop-ul de la începutul lunii octombrie dedicat finisării lemnului și a pereților cu materiale naturale. Eficiența energetică a clădirilor, fie ele noi sau vechi, este un subiect foarte actual, ceea ce face binevenit un astfel de eveniment. Cu atât mai mult cu cât există și o parte practică unde se vor prezenta modalitățile de montare a izolației astfel încât să se obțină rezultatul maxim.

Cui se adresează evenimentul

Evenimentul se adresează, în egală măsură, constructorilor, arhitecților și proprietarilor de locuință. Celor care se ocupă de proiectarea și realizarea caselor le oferă informații și soluții pentru a propune clientului o casă eficientă termic, sigură și sănătosă. Proprietarii de locuințe sunt bombardați zilnic cu tot felul de informații referitoare la efectele materialelor de izolare asupra sănătății lor și a caselor în care locuiesc. Au nevoie de un ghid în acest tumult de informații, iar acest eveniment poate răspunde multor întrebări.

Arhitecții și constructorii trăiesc o perioadă cu schimbări importante în domeniul construcțiilor. Cerințele de a proiecta și construi case al căror consum energetic să fie cât mai aproape de zero (nZEB) sunt reglementate acum de directive europene și ordonanțe de urgență. Se vorbește tot mai mult de soluții constructive ce implică lemnul, de produse performante precum CLT și ferestre cu geam triplustratificat sau de case pasive. Nu mai concepe nimeni să construiască o casă fără să gândească și partea de izolare. Un astfel de eveniment le oferă ocazia de a găsi răspunsuri la multe întrebări și să afle despre noile materiale alternative.

Cine este Gutex

Firma Gutex Holzfaserplattenwerk are sediul în Waldshut-Tiengen, în munții Pădurea Neagră, la 20 km de locul unde izvorăște Dunărea. Aici se fabrică încă din 1932 plăci fibrolemnoase folosind resturile de lemn de brad și molid provenite de la fabricile de prelucrare a lemnului din zonă. Este sursa de materie primă care se folosește și acum. Plăcile obtinute sunt ecologice pentru că se folosește doar lemn netratat iar procedeele de fabricație sunt cât mai “curate”, cu foarte puțini aditivi adăugați. În afară de fibra de lemn, plăcile mai au doar 4% adeziv poliuretanic necesar formării plăcii și 2% parafină pentru a face placa rezistentă la apă.

Gutex produce termoizolații din fibră de lemn atât sub formă de plăci cât și fibre individuale. Plăcile fibrolemnoase sunt de diferite grosimi, dimensiuni și flexibilități astfel încât pot fi folosite atât pentru izolarea fațadelor ventilate și a pereților exteriori, cât și pentru pereții interiori sau în interiorul lor, pentru izolarea acoperișului, între căpriori, între nivele sau sub pardoseală. Pentru ușurința în montare și eliminarea punților termice, plăcile au din fabricație sistemul nut și feder. Fibrele individuale sunt potrivite pentru izolarea spațiilor dificile din poduri și mansarde sau orice alt loc greu accesibil care necesită izolare. Montarea fibrelor este făcută sub presiune, doar de persoane pregătite și autorizate.

Cum puteți participa

Foarte simplu! Detaliile le găsiți pe pagina evenimentului aici. Cum evenimentul se desfășoară pe durata a două zile există și posibilitatea să alegeți varianta cu cazare și masă. Găsiți posibilitățile în secțiunea “Bilete” a paginii. Cei care doresc să afle amănunte despre program vor găsi pe aceeași pagină agenda evenimentului cu tematica pe zile.

Este important de știut că locurile sunt limitate. Cum subiectul este de mare interes nu stați prea mult pe gânduri și înregistrați-vă dacă vreți să aflați despre termoizolații din fibră de lemn, dar și despre alte variante naturale de izolare a casei, despre fizica construcțiilor sau despre capacitatea de izolare fonică a diferitelor materiale izolatoare.

Asa că, nu mai sta pe gânduri! Ești doar la un click distanță de participarea la eveniment!

Casarbor-noua colecție de case de vacanță

Categorii

Abonează-te la newsletter