Finisare DIY Idei de meșterit Tehnici de Finisare

Uleiurile colorate Estetik protejează lemnul împotriva apei și a razelor soarelui

Cu toate că a trecut deja septembrie, toamna este înca frumoasă, cu zile care, deși mai scurte, sunt însorite și senine. Vreme perfectă pentru a continua proiectele legate de curte și gradină, pentru a vopsi, a proteja și pregăti lemnul pentru sezonul rece. Vântul, ninsorile, vremea rece sau umiditatea scăzută din cauza gerului îl poate afecta și este bine să ne asigurăm că va trece cu bine peste iarnă. Cred că este un moment bun să vă vorbesc despre gama de uleiuri Estetik pe care le-am descoperit în oferta Bochemit de la Deposib. Eram convinsă că Bochemit înseamnă doar protecție împotriva insectelor, în special a carilor, a mucegaiului și ciupercilor sau a focului. Am descoperit însă însă o serie de uleiuri colorate pentru finisarea lemnului, atât a celui aflat la exterior, cât și a celui din interior. Din gama de culori tradiționale mi-a atras atenția albul și mai ales griul, culoare cu care poți face ca lemnul să arate vechi, scăpând de neplăcerile cauzate de umezeală și mucegaiuri.

ulei colorat pentru protectie lemnului estetik bochemit

De ce prefer uleiurile pentru finisarea la exterior a lemnului

Nu cred că mai este o surpriză pentru nimeni faptul că prefer uleiul pentru finisarea lemnului aflat la exterior. Asta nu înseamna că celelalte produse – lacurile sau vopselele – nu sunt bune. Dar sunt genul de persoana care preferă calea simplă, iar uleiul este o astfel de cale pentru finisarea lemnului. De ce spun asta? Pentru că uleiul se aplică și se întreține ușor, iar refacerea finisajului nu implică îndepărtarea vechiului strat prin decapare sau șlefuire, ca la alte finisaje, ci doar aplicarea unui alt strat. În cazul uleiului, nu există peliculă care să crape și să se scorojească dacă variația dimensională a lemnului este mare. Uleiul permite această mișcare naturală, iar ea nu are urmări asupra integrității finisajului.

Un alt motiv pentru care prefer uleiul este incompatibilitatea lui cu apa. Principala problemă a degradării lemnului este apa care ajunge în lemn și rămâne acolo. Se creează astfel mediul prielnic pentru insecte și ciuperci, iar ele netezesc drumul către degradarea lemnului. Uleiul nu se împacă cu apa așa că, dacă este absorbit în lemn, va ține apa la distanță. Este adevărat că nici apa nu se lasă cu una, cu două și la fiecare ploaie sau ninsoare, mai „spală” o cantitate din uleiul absorbit. De aceea lemnul finisat cu ulei trebuie întreținut. Când se observă dispariția aspectului mătăsos umed, specific uleiului, și apariția unui aspect uscat, este semnalul că finisajul trebuie împrospătat.

Și pentru că tot vorbim de ulei, vreau să fac o precizare. Văd des pe rețelele de socializare recomandarea de a finisa lemnul la exterior cu ulei de in. Uleiul de in total incolor nu rezistă la radiația solară și nu este recomandat pentru exterior. Nici uleiul de motor sau alte uleiuri incolore nu rezista la soare. În timp, lemnul își schimbă culoarea și începe să se înnegrească. Pentru a proteja împotriva razelor soarelui uleiul trebuie să conține o cantitate de pigment. Asta nu înseamnă că va deveni opac, ca o vopsea. Va fi în continuare transparent pentru că procentul de pigment adăugat este mic, nu depășește 5%.

uleiuri colorate pentru protectia lemnului bochemit

Gama de uleiuri colorate de la Bochemit

Estetik este a gamă de lazuri pe bază de ulei destinată impregnării lemnului aflat la interior sau la exterior. Uleiurile oferă protecție împotriva radiației UV și împiedică pătrunderea apei în lemn. Pentru ca protecția la lumina solară să fie eficientă, uleiurile sunt colorate în diverse culori, cît mai naturale. Lazurile dau o culoare plăcută lemnului, dar nu-l acoperă total, lăsând vizibile fibra și desenul lui natural. Uleiurile pătrund adânc în lemn oferind protecție din interior. Nu fac peliculă, de aceea nu crapă și nu se exfoliază, oferind protecție împotriva apei. Aspectul final este mat, ușor mătăsos, specific lemnului uleiat.

Gama Estetik cuprinde 8 culori: pin, pin auriu, mahon, castan, nuc, palisandru, alb și gri. Se pot aplica cu pensula sau cu trafaletul (rola), iar dacă lemnul este bine șlefuit și pregătit, suprafața colorată va fi uniformă. La interior se aplica 1 sau 2 straturi, dar la exterior este nevoie de min.2 straturi pentru o bună protecție. Cu cât straturile aplicate sunt mai multe, cu atât culoarea devine mai închisă. Este bine să nu se aplice mai mult de 3 straturi pentru a nu închide culoarea prea mult, pierzând astfel din frumusețea fibrei.

Lazurile Estetik, alături de alte produse Bochemit, sunt apreciate și folosite pentru refacerea și protejarea multor obiective importante. Un astfel de obiectiv este cetatea dacică de la Costești. Pentru a fi protejată a fost construită a structură din lemn care a fost tratată cu Bochemit Opti F+, pentru protecție împotriva dăunătorilor lemnului(insecte, ciuperci, mucegai) si cu Ulei Protector Bochemit Estetik, pentru un aspect plăcut și protecție la radiația UV și la factorii de mediu.

Cum se aplică uleiurile Estetik

Lemnul trebuie să fie curat, corect uscat și bine şlefuit înaintea aplicării lazurilor. În cazul lemnului de rășinoase, se îndepărtează eventualele urme de rășină prin ștergere cu diluanți. Modul cum este pregătit lemnul influențează aspectul final al suprafeţei şi durabilitatea protecției. Pentru ca lemnul să fie protejat și împotriva mucegaiului, ciupercilor și insectelor este recomandată tratarea lemnului cu produse speciale din gama Bochemit – Bochemit Opti F+ (împotriva ciupercilor) sau Bochemit Plus I (împotriva carilor și a altor insecte). Se folosesc variantele transparente ale acestor produse pentru a nu influența culoarea finală. Lazura se aplică doar după uscarea perfectă a acestor materiale. Pentru siguranță este recomandat să se facă aplicarea după 24 ore.

Dacă lazura se aplică pe lemn vechi sau care a fost tratat anterior cu alte materiale, se recomandă șlefuirea lui. Mai ales dacă lemnul a fost tratat cu materiale care fac peliculă, finisajul trebuie îndepărtat (chiar dacă sunt doar resturi de peliculă). Este posibil ca apa să fi intrat deja sub pelicula crăpată. Chiar dacă se aplică lazură Estetik deasupra, desprinderea de lemn a peliculei vechi va continua, sensibilizând finisajul. Lemnul recuperat de la clădiri sau construcții vechi trebuie tratat, pentru siguranță, cu insectofungicidele Bochemit.

Înainte de aplicare, agitați produsul. Orice produs colorat care conține pigmenți trebuie agitat înainte de folosire. Pigmenții au greutăți diferite și după o perioadă, unii dintre ei – cei mai grei – se pot depune, ceilalți rămânând în suspensie. De aceea unele culori se modifică dacă ambalajul a stat o perioadă lungă nemișcat. Este suficient însă să amestecați energic și culoarea va reveni la cea inițială.

Să revenim la lazurile Estetik. Se aplică cu pensula sau trafaletul, iar temperatură optimă de lucru este între +10 și +23°C. Cum vă spuneam la început, este perioada optimă pentru astfel de lucrări. Nu e bine să aplicați lazura la temperaturi ale aerului mai mici de +5ºC și nici mai mari de +40 °C.  Dacă finisați lemnul de la interior, aplicați 1-2 straturi, iar pentru cel de la exterior, 2-3 straturi. Ca orice ulei, se aplică în exces, se lasă ca lemnul să absoarbă, după care surplusul se îndepărtează cu o pensulă. După 6 ore, când la atingere nu se ia (nu este acea senzație de ud), poate fi aplicat stratul următor. Uscarea totală are loc în 24 ore. După folosire, ustensilele se curăță foarte bine iar cârpele folosite, bureții sau alte resturi îmbibate cu ulei se pun într-un vas cu apă.

Finisarea cu ulei a suprafețelor din lemn conservă aspectul natural al lemnului, protejându-l în același timp. Iar întreținerea și refacerea lui este simplă, fără decapări și șlefuiri energice. Doar aplicarea unui nou strat. Spor la lucru!

uleiuri colorate pentru protectia lemnului estetik bochemit

Mihaela Radu

Mihaela Radu este inginer chimist dar are o mare pasiune pentru lemn. De mai bine de 20 de ani lucreaza in domeniu, finisarea lemnului fiind ceea ce a definit-o in aceasta perioada. A acumulat experienta lucrand intr-un institut de cercetari, in propria firma, precum si intr-o multinationala. Isi doreste sa impartaseasca continuu din experienta proprie cu cei care au aceeasi pasiune....si nu numai.

3 comentarii

Adaugă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • Buna ziua,

    Am citit cu atentie articolele dumneavoastra in legatura cu finisajul lemnului pentru constructi de exterior. Am ales Estetik(nuanta pin)de la Bochemit aplicat cu pensula speciala pentru uleiuri. Pergola si gardul au iesit super. Fiind un ulei si o nuanta deschisa, fibra lemnului se evidentiaza foarte frumos. Ca si recomandare( ati amintit-o si dumneavoastra in articole), lemnul trebuie sa fie uniform rindeluit/slefuit(daca timpul permite, recomand si slefuirea – ofera un aspect uniform si catifelat 🙂 ), altfel apar diferente de nuanta mai ales daca optati pentru o nuanta deschisa. Diferente de nuanta mai pot aparea si la noduri, datorita fibrei „sucite”, dar nu e deranjant(nu e foarte sesizabil – aspect mai matuit), pana la urma in asta consta frumusetea lemnului masiv in care-i pui in valoare fibra.

    Va multumesc pentru sfaturi!

    O zi frumoasa!

  • Bună. Aș dori să știu dacă Bochemit Estetik e pe baza de ulei de in sau ulei de tung. E ok dacă aș aplica pe poartă unde soarele strălucește aproape toată ziua? Am incercat diferite lazuri, Sadolin Extra a rezistat maxim 3 ani, Oskar iaht 1 an. Mulțumesc.

    • Bună ziua!
      Uleiurile Bochemit sunt amestecuri de uleiuri naturale și sintetice.
      În cazul în care poarta este foarte expusă la soare, cea mai rezistentă variantă ar fi o vopsea pe bază de ulei sau alchidică. Adică lemnul să fie acoperit total, să nu se vadă fibra. Dacă vreți să folosiți o lazură (fibra să fie vizibilă), va fi greu să găsiți ceva care să reziste mai mult de 3 ani fără întreținere. Avantajul la lazurile pe bază de ulei este că întreținerea se face simplu, aplicând încă un strat peste finisajul vechi.
      Toate cele bune!

Categorii

Abonează-te la newsletter

ro_RORomanian