Business Echipamente de Vopsit

Tehnologie și socializare la nivel înalt

Săptămâna trecută am luat parte la un eveniment deosebit în care tehnologia și socializarea s-au împletit cum nu credeam că poate fi posibil. Este vorba despre Cefla Live, un eveniment „de casă” al diviziei Cefla Finishing din cadrul Cefla, un eveniment de avangardă axat pe vopsirea lemnului cu prezența simultană a profesioniștilor Cefla și a partenerilor din industrie. Cu toate că a fost vorba despre linii de finisare, tehnologia viitorului, roboți și alte astfel de subiecte, eu mi-am propus să vă spun acum mai puțin despre ele și mai mult despre cât de bine a fost organizat evenimentul și despre posibilitățile de socializare și de schimb de impresii pe care organizatorii le-au creat, făcând dintr-un eveniment eminamente tehnic unul deosebit de plăcut.

Am să fac totuși o foarte mică prezentare a gazdelor ca să înțelegeți totuși unde am fost. Chiar dacă Cefla pentru unii nu este un nume cunoscut, pot să vă spun că v-ați întâlnit de multe ori cu el. Una dintre divizii produce casele de marcat pe care le puteți vedea zilnic la Carrefour. Dar nu pentru case de marcat sau scaune stomatologice (o altă divizie Cefla) am ajuns noi în Italia. Ci pentru divizia Cefla Finishing care este cel mai mare producător de echipamente și linii de finisare pentru lemn și plastic. Pentru că echipamentele de finisare nu sunt simplu de ales, Cefla organizează în fiecare an un eveniment de amploare de 3 zile la care invită toți colaboratorii, partenerii, clienții și posibilii clienți pentru a vedea teste live ale tuturor tehnologiilor de finisare, pentru a testa produse noi de finisare, pentru a confirma soluțiile propuse prin tesări industriale.

Sediul Cefla este la Imola, aproape de Bologna, locul unde se desfășoară un foarte cunoscut circuit de Formula 1 și unde este sediul echipei Ferrari. Așa că la intrarea în laborator ne-au întâmpinat un Ferrari, dar și un BMW. Bineînțeles că au fost atracția principală și greu găseai un bărbat care să nu le fi dat ocol cel puțin o dată. 🙂

La eveniment au participat pe parcursul celor 3 zile mai bine de 1000 de invitați. A fost un du-te-vino continuu, cu delegații și de câte 50 de persoane pentru care se făceau prezentări, ei ascultând fiecare traducerea în casca pe care o primeau la intrare.

Pentru că se petrecea toată ziua în acel loc, organizatorii au amenajat un cort imens în continuarea laboratorului, cu mese rotunde de 10 persoane. Acolo te puteai odihni, puteai bea o cafea, puteai sta de vorbă cu partenerii, cu clienții, puteai socializa cu celelalte persoane. Totul se întampla la un pahar de vin sau de bere artizanală (apropo, foarte bună), astfel încât lucrurile deveneau mai simple, mai prietenești.

Sunt multe de spus despre acest eveniment și toate de bine. Coordonarea a fost perfectă, totul a fost sub control și cu toate astea nu am simțit o secundă că gazdele ar fi încordate sau obosite. Îți răspundeau cu amabilitate, te îndrumau, te ajutau, îți oferau tot suportul. Un eveniment la care am participat cu mare plăcere și pe care îl consider un exemplu de organizare.

Vă las să urmăriți o rapidă trecere în revistă a echipamentelor ce puteau fi văzute la lucru în cadrul Cefla Live, urmând să vă spun mai multe despre ele. Și să nu credeți că sunt interesante numai pentru fabricile mari. Am găsit aici și roboți de pulverizare care pot aplica material și numai pe o singură piesă, ceva la câteva sute de grame de lac și grund, pierderile fiind infime. Așa că există soluții de tehnologizare și pentru cei cu fabrici mici sau ateliere mai mari. Ce trebuie să rețineți este că laboratorul de la Cefla este deschis tot timpul, nu este nevoie să așteptați un an pentru a vedea utilajele. Cu ajutorul reprezentantului din Romania, Finex Pro, se poate face o programare și puteți merge oricând să vedeți utilajele la lucru.

Dar gata, mă opresc și vă las să vedeți filmul. Revin cât de curând cu detaliile tehnice.

Mihaela Radu

Mihaela Radu este inginer chimist dar are o mare pasiune pentru lemn. De mai bine de 20 de ani lucreaza in domeniu, finisarea lemnului fiind ceea ce a definit-o in aceasta perioada. A acumulat experienta lucrand intr-un institut de cercetari, in propria firma, precum si intr-o multinationala. Isi doreste sa impartaseasca continuu din experienta proprie cu cei care au aceeasi pasiune....si nu numai.

Adaugă comentariul

Adaugă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Categorii

Abonează-te la newsletter

ro_RORomanian