Finisare DIY Tehnici de Finisare

Tehnici pentru obținerea unui finisaj prețios și elegant pe lemn

De multe ori vedem un obiect de decor, o ramă de tablou sau de oglindă sau o piesă de mobilier și ne vine greu să credem că este din lemn, aspectul fiind prețios, delicat și elegant. Finisajul făcut cu mare grijă, produsele de calitate folosite pentru protejarea lui, utilizarea unor patine pentru obținerea de efecte speciale fac de multe ori dintr-un obiect din lemn simplu și banal, unul prețios. În cele ce urmează am să vă spun despre tehnici de finisare pentru obținerea obiectelor din lemn cu aspect elegant, precum și care sunt cele mai potrivite materiale pentru un finisaj prețios.

Pregătirea lemnului înainte de aplicarea materialelor

Există tipuri de mobilier – cum este cel rustic sau cel antichizat – unde o zgârietură, o lovitură sau o teșitură în lemn nu sunt atât de deranjate. De multe ori un astfel de defect duce chiar la efectul contrar, sporind autenticitatea obiectului. La mobilierul sau obiectele cu aspect elegant acest lucru este de neacceptat. Pregătirea lemnului pentru mobila de acest gen se face cu exigență maximă. Șlefuirea se face conștiincios, cu foarte mare atenție, folosind hârtie de finețe mai mare (200-220). Se recomandă șlefuirea umedă pentru a descoperi eventualele zgârieturi fine care s-ar vedea numai după băițuire.

Suprafețele trebuie să fie perfecte, impecabile. Dacă s-au făcut reparații, trebuie să fie invizibile. Când finisajul este transparent lemnul trebuie ales cu cea mai mare grijă astfel încât desenul lui natural să se îmbine perfect, să fie continuu. Rareori sunt acceptate colorațiile naturale. Încă din stadiul de mobilă în alb, totul trebuie să fie cât mai aproape de perfecțiune.

tehnici de finisare
sursa foto: magnitude-hf.com
Colorarea și vopsirea lemnului

Uniformitatea este una dintre cerințe și este puțin probabil să iasă din aplicarea unui singur strat de colorare. Lemnul are un mod propriu de a absorbi culoarea, iar diferența de nuanțe din desen influențează această uniformitate.

De obicei, se aplică un prim strat de baiț, într-o culoare mai deschisă decât cea pe care vrem să obținem în final. Apoi se uniformizează făcând încă o trecere peste stratul inițial. Uniformizarea se poate face și după aplicarea grundului, uneori fiind chiar mai indicat așa. Grundul pune mai bine în evidență diferențele de colorare, uniformizarea facându-se mai eficient.

Uniformitate se obține folosind și soluții de colorare speciale, uniformizante. Sunt baițuri care nu sunt foarte transparente și nici nu se absorb în profunzime tocmai pentru a nu pune în evidență desenul natural al lemnului, cu tot cu imperfecțiunile lui.

De multe ori se alege vopsirea lemnului. În acest caz colorațiile naturale din lemn nu mai deranjează. Este chiar o metodă de a crește valoarea lemnului cu anumite defecte de colorare. Prin vopsire fibra lemnului este acoperită total. Nu sunt acoperite însă găurile și zgârieturile așa că suprafața trebuie să fie și de această dată perfectă.

Pentru a da un aspect prețios se pot folosi vopsele metalizate. Atenție însă la alegerea și îmbinarea lor pentru că un astfel de mobilier nu trebuie să fie țipător. Chiar dacă sunt alese culorile tari acestea pot fi atenuate cu ajutorul patinelor. Pot fi folosite patine deschise la culoare, albe sau gri, dar și cele clasice, nuc sau nuc închis. Sunt folosite mai mult pentru a crea umbre, a domoli avântul culorii pentru că prețiozitatea este obținută din efectul metalizat.

tehnici de finisare
sursa foto: magnitude-hf.com
Grunduirea și lăcuirea

Daca este transparent, un astfel de finisaj trebuie să aibă profunzime, să fie bogat și clar în transparență. Pentru a nu părea sărăcăcios este nevoie de cel puțin 2 straturi de grund și asta numai dacă se folosește un grund cu corp mare. De obicei se aplică 3 chiar 4 straturi, cu șlefuire între ele, pentru a obține o suprafață fină, dreaptă și plăcută la atingere. Grundul trebuie să fie de bună calitate, cu transparență foarte bună pentru a da senzația de profunzime.

Șlefuirea între straturi este foarte importantă pentru că asigură finețea și tușeul plăcut al finisajului. Este operațiunea prin care se îndepărteaza fibra ridicată a lemnului și eventualele imperfecțiuni ale straturilor de grund (coajă de portocală, înțepături sau zgârieturi fine de la șlefuire). Șlefuirea înainte de stratul de lac se face cu hârtie abrazivă cu granulația minimum 320, cea mai potrivită fiind cea de 400. Mobilierul elegant se finisează cu lac cu luciu mai mare, 50-70 gloss. Este un luciu elegant, fără agresivitate. Acoperite cu un astfel de lac micile rizuri de la șlefuirea cu o hârtie nepotrivită devin foarte vizibile.

Lacul pentru mobilierul elegat este situat în zona semilucios-lucios. Un grad de luciu mai mic, 20-35 gloss, plasează mobla în zona celei obișnuite, iar luciul înalt, 90-100 gloss, o face prea agresivă, îi „știrbește” eleganța. Lipsa luciului, atât de apreciată la mobila cu aspect natural, nu este o alegere bună în acest caz.

Tușeul lacului trebuie să fie plăcut și mătăsos. Uneori, pentru a îmbunătăți tușeul, se aplică un strat de ceară peste lac și se lustruiește. Ceara contribuie atât la tușeu cât și la luciu.

tehnici de finisare
sursa foto: thegrupeezz.com
Patinare, efecte speciale

Obiectele de decor și mobilierul elegant au de multe ori patine aplicate discret care le dau profunzime sau luciri metalice discrete. Sunt aplicate peste grund pentru a putea controla cantitatea și a putea îndepărta surplusul.

Patinele în culori închise – nuc sau negru – sunt folosite pentru a marca profilele sau sculpturile și a le da profunzime. Cele aurii, argintii sau bronz dau acel aspect prețios. Dacă se dorește un obiect care sa fie in totalitate intr-o culoare metalizata sa folosesc vopsele metalizate, nu patine. Patinele sunt pentru tușe și accente, pentru a evidenția ceva. Este bijuteria de pe mâna unei femei sau cercelul din ureche. Nu contează cantitatea ci calitatea.

 

tehnici de finisare
sursa foto: mcmobili.it

Mobila clasică elegantă se potrivește foarte bine caselor spațioase, înalte. Materialele și decorațiunile care o însoțesc trebuie să fie de aceeași calitate. Draperiile, perdelele, pernele decorative, covorul trebuie să fie și ele la înălțime. Mobilierul clasic elegant este folosit și pentru a crea o atmosferă plăcută, primitoare în hotelurile și pensiunile de lux sau restaurantele elegante. Este de fapt cel care imprimă stilul locului.

tehnici de finisare
sursa foto: magnitude-hf.com
tehnici de finisare
sursa foto: mcmobili.it

Mihaela Radu

Mihaela Radu este inginer chimist dar are o mare pasiune pentru lemn. De mai bine de 20 de ani lucreaza in domeniu, finisarea lemnului fiind ceea ce a definit-o in aceasta perioada. A acumulat experienta lucrand intr-un institut de cercetari, in propria firma, precum si intr-o multinationala. Isi doreste sa impartaseasca continuu din experienta proprie cu cei care au aceeasi pasiune....si nu numai.

4 comentarii

Adaugă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • Buna Ziua,
    Va rog sa ma ajutati cu un sfat.
    Am o masa ovala din stejar masiv Seria CHATEAUX DINING ROOM, achizitionata acum 20 de ani de la ALPROM Pitesti.

    http://www.alprom-sa.ro/download/catalog_2015.pdf

    Este un obiect deosebit, insa blatul mesei a imbatranit de atata folosire.
    A devenit din lucios transparent si nu mai este rezistent la temperaturi si culori/lichide.
    Nu am zgarieturi, colorari sau alte defecte, decat ca lacul s-a deteriorat in timp.

    Va rog sa imi recomandati proceduri si/sau produse cu care sa-l pot reconditiona in sensul pastrarii imaginii initiale.

    Multumesc din suflet pentru ajutor,
    Liliana Cotet
    tel 0740670711

    Va rog sa imi recomandati o metoda de reconditionare.

    • Buna seara!
      Din ce imi spuneti nu inteleg cum s-a transformatlacul. Si-a pierdut transparenta si luciul? In plus mi se pare foarte ciudat ca pana acum a fost rezistent la temperatura si acum nu mai este. Pentru ca daca a avut rezistenta mare inseamna ca lacul de deasupra era unul rezistent (lac cu intarire – poliuretanic, poliesteric, etc). Ori un astfel de lac nu dispare in timp din cauza uzurii. Daca insa era un lac obisnuit, nitrocelulozic, putea sa piarda din proprietati in timp dar ar fi avut rezistenta scazuta la temperatura si patari si inainte.
      Mergand pe prima varianta – a lacului dur care si-a pierdut proprietatile in timp – puteti sa-i redati stralucirea prin polisare. Ar trebui sa apelati la cineva cu exterienta. Se poate face cu masina de slefuit cu miscare circulara (orbital), solutie de polisat si discuti de pasla pentru orbital.
      Daca lacul a fost mai slab atunci trebuie sa curatati foarte bine suprafata cu apa si detergent. Stergeti si lasati sa se zvante. Dupa aceea aplicati ceara pe toata suprafata, lasati 1-2 ore, dupa care lustruiti cu o carpa curata de bumbac. Veti obtine o suprafata foarte frumoasa, cu luciu matasos. Suprafata nu va fi insa rezistenta la obiecte fierbinti sau patari cu alcool sau cafea fierbinte.
      Daca suprafata are zgarieturi fine iar stratul de lac este suficinet de gros se pot indeparta prin slefuire cu o hartie abraziva cu granulatie 240 sau 280, dupa care se face polisarea suprafetei.
      Toate cele bune!

  • Buna seara,
    Construiesc o masa din lemn de fag(lamela continua), pentru bucatarie, cu ce grund si lac sa o protejez, evidentiez?

    • Buna seara.
      Pentru a evidentia desenul lemnului ar trebui sa baituiti inainte lemnul. Fagul este insa un lemn destul de pacatos, se pateaza usor. Ar trebui sa folositi un bait pe basa de solvent sau sa aplicati intai un strat de grund colorat mai diluat. Asa veti obtine o colorare uniforma.
      Foarte frumos arata daca veti finisa cu ulei si ceara insa rezistenta este foarte scazuta. Pentru o rezistenta buna folositi lacuri poliuretanice sau orice lac cu intaritor. Suprafata va fi rezistenta la zgariere, la apa, la patari cu cafea sau alte lichide fierbinti, la alcool.
      Depinde insa de dumneavoastra cum va doriti masa. O finisare cu ulei si ceara este rustica, naturala. Una cu lac are pelicula protectoare si poate avea diferite grade de luciu, pe langa rezistenta buna. Nu trebuie sa uitam insa ca in trecut mesele erau numai geluite (trase la rindea)si erau folosite asa zeci de ani. Capatau o patina a vremii care acum este foarte apreciata si ne chinuim sa o obtinem cu diferite materiale. Repet, depinde foarte mult de ce tip de masa faceti.
      Succes!

      Nu uitati sa va abonati la Revista din Lemn tiparita! Cu numai 58 de lei/an puteti afla noutati din domeniu, puteti descoperi idei de mesterit sau secrete ale meseriei. Va reamintim ca in revista tiparita continutul este diferit de cel din site. Detalii in link-ul de mai jos. 
      Va multumim!https://revistadinlemn.ro/product/abonament-revista-din-lemn/

Categorii

Abonează-te la newsletter

ro_RORomanian