Diverse

Acoperișul din lemn al aeroportului din Oslo

Acoperișul aeroportului din Oslo este inedit prin faptul că are un design special, sub forma unor aripi de avion. Nimic surprinzător fiind un aeroport, doar că aripile sunt din lemn și au o anvergură de 91 de metri. Am aflat de acest proiect de la Stefan Groot, Managing Director la firma care a realizat construcția acestui acoperiș. Lucrarea face parte dintr-un concept integrat de extindere a capacității aeroportului având la bază principii ecologice.

Conform celor spuse de Stefan, totul a început cu ideea ca acoperișul să fie din lemn și să aibă forma aripilor unui avion. „Ar fi și economic, ar rezista foarte bine în timp, ar fi durabil. Din punct de vedere al designului trebuie să arate foarte bine, iar oamenii s-ar simți acasă când s-ar întoarce din călătoriile lor.”

Soluția propusă de firma pe care o conduce acum Stefan a fost ceea ce își dorea clientul și din punct de vedere al cerințelor riguroase pentru protejarea mediului. Ținând cont de anvergura acestei lucrări din lemn este interesant de văzut cum au realizat această construcție. Puteți vedea cât lemn au folosit, ce dimensiuni aveau scândurile și cum l-au prelucrat în filmulețul de mai jos.

Parcă se simte și mirosul lemnului!

Dan

Am avut șansa să lucrez în diverse departamente. Astfel am acumulat experiență în Finance, Accounting, Logistic, Sales, Operations, Marketing. Sunt un om de echipă și un all around player. Sunt antreprenor, am coordonat vânzarea unui business de lacuri și vopsele pentru lemn către o multinațională. În 2016 am descoperit lumea digitală, publishingul și marketingul online. De atunci mi-am mutat experiența acumulată și aptitudinile în online.

Adaugă comentariul

Adaugă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Categorii

Abonează-te la newsletter

ro_RORomanian