Business

Trebuie să vindem scump

Discutam cu un prieten care lucrează în sectorul financiar despre schimbările globale și mai ales de cele din Africa Subsahariană. Se crede că această parte a lumii va deveni noul pol investițional al mapamondului. Spunea că marile companii nu se mai gândesc acum atât de mult la investiții în China sau Asia de Sud-Est, ci își fac planuri pentru viitor în Africa Subsahariană. De exemplu, îmi spunea de existența unor parteneriate cu companii de telefonie mobilă pentru plata produselor și serviciilor direct de pe smartphone. Îmi povestea despre cum, datorită tehnologiei, se sar etape pe care România le-a parcurs pentru a ajunge în punctul în care se află. Pare că se construiește o lume de la o baza economică ca cea pe care o are România acum.

Pornind de aici gândurile mele s-au dus mai departe imaginându-mi o economie globală relansată pe partea de consum, unde produsele nu se mai fac doar în Asia, cum eram obișnuiți, ci și în Africa. De aici am ajuns să mă gândesc la posibilitatea României de a se menține pe creștere și de a face față competiției țărilor cu mâna de lucru ieftină.

Mi-a fost foarte clar că în curând – dacă nu deja – economia globală ne va percepe ca pe o economie europeană, cu avantajele și dezavantajele care decurg de aici. Vreau să spun că va fi din ce în ce mai greu să vindem produse ieftine – competiția cu Asia și Africa va fi prea mare – dar vom putea vinde marfă cu valoare adăugată mare, adică produse de calitate.

Producătorii români de mobilă, pe lângă reducerea permanentă a costurilor, vor trebui să adauge valoare produselor lor pentru a le putea vinde mai scump. Când spun valoare, mă gândesc atât la investiții în calitatea produselor fabricate, dar mai ales la investiții în marketing, PR și vânzări.

La investițiile în marketing includ cercetarea pieței (analizarea permanentă a mărfurilor în trend, comunicarea permanentă cu piața), crearea sau consolidarea unei mărci/brand, marketingul digital și social media.
PR-ul în ziua de azi reprezintă un element cheie pentru imaginea firmei. Pe cât de ușor este să contactezi o companie, tot atât de ușor și rapid trebuie să fie și să primești răspunsul la solicitarea ta, iar acel răspuns poate urca sau coborî imediat un brand sau o companie.
Când vorbesc despre investițiile în vânzări mă refer la departamente de vânzări mai numeroase și focalizate pe client, la canale noi de distribuție, la magazine online, la marketing afiliat, la participări la evenimente de genul târgurilor specializate.

Vom trăi într-o piață globală cu acces facil la informație. Ieftin probabil se va produce în Africa. Nouă ne rămâne să producem marfă de calitate pentru o piață pe care trebuie să o cunoaștem și care se poate schimba permanent.
Dacă nu sunteți de acord, vă aștept să mă contraziceți pe rândurile următoare.

Dan

Am avut șansa să lucrez în diverse departamente. Astfel am acumulat experiență în Finance, Accounting, Logistic, Sales, Operations, Marketing. Sunt un om de echipă și un all around player. Sunt antreprenor, am coordonat vânzarea unui business de lacuri și vopsele pentru lemn către o multinațională. În 2016 am descoperit lumea digitală, publishingul și marketingul online. De atunci mi-am mutat experiența acumulată și aptitudinile în online.

Adaugă comentariul

Adaugă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Categorii

Abonează-te la newsletter

ro_RORomanian