Diverse

Parte a moștenirii japoneze – păpușile kokeshi

Este uimitor cum reușesc japonezii să devină cunoscuți și respectați prin lucruri aparent simple, dar făcute cu migală si respect pentru tradiție. Am văzut acest lucru când am descris arta delicată a asamblării lemnului prin care sunt realizate ușile glisante tradiționale sau când am povestit despre realizarea figurinelor Sasano Bori, atât de apreciate încât sunt făcute cadou primului ministru la ceremonia de investire. Tot despre figurine vreau să vă spun și astăzi. Este vorba despre păpușile kokeshi, care sunt colecționate de cunoscătorii genului din întreaga lume.

păpușile Kokeshi

Păpușile kokeshi sunt specifice regiunii Tohoku din nordul Japoniei. Zona era recunoscută pentru stațiunile ei încă din trecut. În secolul al XVII-lea, meșterii tâmplari care realizau boluri și tăvi pentru ceai, au început să facă, aproximativ în același mod și păpuși pentru a fi vândute ca suveniruri celor care veneau în stațiuni. Mai sunt și alte variante ale apariției lor. Se mai crede că au fost făcute ca ustensile folosite la masaj în stațiuni, sau ca jucărie-amuletă care, dată copiilor, să-i apere de rău și să le poarte noroc. O altă variantă este că păpușile erau date femeilor care pierdeau un copil, păpușa fiind cea care ducea mai departe spiritul copilului. Indiferent de motivul pentru care au fost create, ele au intrat pentru totdeauna în moștenirea culturală a Japoniei.

păpușile Kokeshi
papusi traditionale
sursa foto: pittwateronlinenews.com

Jucăriile sunt foarte simple și sunt făcute din lemn, prin strunjire. Corpul păpușii este simplu, subțire și drept, fără brațe sau picioare. El sugerează corpul îmbrăcat în chimono. Capul este rotund și este făcut separat, dintr-o altă bucată de lemn.

păpușile Kokeshi
montarea capului
sursa foto: inspiremore.com

Este bine fixat, dar se poate răsuci. Atunci se aude un scârțâit asemănător scâncetului unui copil, de aici și asocierea cu copilul în credințele populare.

Păpușile tradiționale sunt pictate în roșu și negru, rareori galben. Pictarea este făcută manual, cu pensule fine, ca o caligrafie. Trăsăturile feței sunt realizate din câteva linii, dar de fiecare dată fața are o altă expresie.

păpușile Kokeshi
pictarea figurii
sursa foto: opsocl.com

Fiecare păpușă este unică, fiind diferită prin ceva de o alta, aparent identică.

păpușile Kokeshi
kokeshi traditional
sursa foto: buzzle.com

Păpușa tradițională este făcută de la început până la sfârșit de o singură persoană numită kokeshi-kojin. El este cel care alege lemnul,îl taie, îl usucă și taie bucata potrivită pentru a fi prelucrată. După aceea, lemnul este prelucrat prin strunjire pentru a obține păpușa. În trecut, pentru această operație era nevoie de 2 persoane. Maestrul avea nevoie de un ajutor care răsucea lemnul cu ajutorul unei sfori răsucită în jurul bucății de lemn, în timp ce el strunjea lemnul.

păpușile Kokeshi
vechi mod de realizare a papusilor
sursa foto: lesieexotique.com

După prelucrările mecanice, se face pictarea și finisarea păpușii. Pentru a avea mâna sigură, maestrul face pictarea a doua zi, pentru a fi odihnit. Și așa, figurile realizate la începutul zilei sunt mult mai expresive decat cele de la sfârșitul ei.

păpușile Kokeshi
pictarea figurii
sursa foto: lesieexotique.com

Păpușile sunt pictate pe corp cu diverse flori, plante, linii sau alte simboluri. Pentru cele tradiționale, modul în care sunt pictate arată școala și regiunea unde au fost făcute, uneori chiar și persoana. Există 11 școli recunoscute de kokeshi, fiecare cu stilul ei: Tsuchiyu, Yajiro-kei, Togatta, Naruko, Hijiori, Sakunami, Zao, Kijiyama, Nanbu, Yamagata și Tsugaru. Acestea transmit din generație în generație meșteșugul realizării păpușilor și arta pictării lor.

păpușile Kokeshi
papusi traditionale vechi
sursa foto: flysfo.com

După cel de-al doilea război mondial au apărut păpuși moderne – creative kokeshi, ca urmare a creșterii popularității lor. Designul nu mai este atât de rigid, formele sunt mai rotunjite, amintind de silueta feminină.

păpușile Kokeshi
creative kokeshi
sursa foto: thejapaneseshop.co.uk

Sunt folosite tot felul de culori și chiar unele accesorii, cum ar fi umbrela.

păpușile Kokeshi
creative kokeshi
sursa foto: buzzle.com

Păpușile Kokeshi sunt remarcabile prin simplitatea și expresivitatea lor. Există în continuare în zona Tohoku maeștrii care fac astfel de păpuși tradiționale. Din păcate, cutremurul urmat de tzunami, care a devastat zona în 2011, i-a obligat pe mulți să se mute. Totusi, tradiția continuă să existe în zonă. În final vă las să urmăriți la lucru un kokeshi-kojin. Eu am fost impresionată.

Mihaela Radu

Mihaela Radu este inginer chimist dar are o mare pasiune pentru lemn. De mai bine de 20 de ani lucreaza in domeniu, finisarea lemnului fiind ceea ce a definit-o in aceasta perioada. A acumulat experienta lucrand intr-un institut de cercetari, in propria firma, precum si intr-o multinationala. Isi doreste sa impartaseasca continuu din experienta proprie cu cei care au aceeasi pasiune....si nu numai.

Adaugă comentariul

Adaugă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Categorii

Abonează-te la newsletter

ro_RORomanian