Tehnici de Finisare

Colorarea mobilierului combinat lemn masiv-panou furniruit

La fabricarea mobilierului se apelează uneori la soluții constructive în care lemnul masiv este combinat cu panourile furniruite din PAL sau MDF. Indiferent dacă motivele pentru care se adoptă aceste soluții sunt economice sau tehnice, aspectul mobilierului nu trebuie să aibă de suferit. Combinația dintre lemn masiv și panou furniruit poate aduce cu ea unele probleme de colorare, în cazul unui finisaj transparent. Iată câteva sugestii.

În general, combinațiile sunt făcute din același tip de lemn, de exemplu masiv de stejar cu furnir de stejar sau masiv de plop cu furnir de plop, dar sunt și excepții, când lemnul masiv și furnirul diferă. În toate aceste cazuri, dar mai ales în cazul în care esențele sunt diferite, la colorare pot apărea diferențe de culoare între masiv și furnir, din cauza absorbției diferite a baițului în lemn.

masiv-panou furniruit
sursa foto: bergwood.co.za

Rezolvarea problemei pornește încă de la șlefuirea în alb. Se recomandă ca șlefuirea să fie încheiată cu hârtie cu granulație fină, 180-220, pentru ca absorbția să fie redusă, mai ales în cazul lemnului masiv. O absorbție redusă lasă colorantul la suprafață, ceea ce duce la un aspect uniform al mobilei.

Colorarea  uniformă se poate obține în mai multe moduri. Unul dintre cele mai simple  este colorarea cu baițuri pe bază de solvent. Este un mod de a reduce absorbția colorantului în lemn. Dacă tehnologia sau cerințele de mediu nu permit folosirea baițului pe solvent, se pot folosi baițuri hidrodiluabile în care o parte din apă se înlocuiește cu rășini uniformizante speciale. Sunt rășini solubile în apă care împiedică absorbția în profunzime a baițului, rezultatul fiind un aspect mai uniform.

Folosirea baițurilor cu ștergere după aplicare este, de asemenea, o modalitate de obținere a colorării uniforme a combinațiilor lemn masiv-panou furniruit. Baițurile se aplică cu pistolul din abundență, după care excesul se șterge cu o cârpă. Ștergerea se face inițial cu mișcări circulare pe toată suprafața, iar la final, în lungul fibrei. Ștergerea baițului și conținutul de rășina duc la aspectul uniform al mobilierului.

masiv-panou furniruit
sursa foto: joewoodworker.com

O colorare uniformă se poate obține realizând o barieră care să împiedice absorbția în profunzime a baițului. Se face aplicând un izolator sau chiar un strat de grund diluat între 50 și 100%. Se aplică un strat foarte subțire în așa fel încât să nu se formeze peliculă. După uscare și eventual, o ușoară șlefuire, se aplică baițul. Atenție, metoda trebuie verificată înainte. Pentru că baițul poate fi compatibil cu grundul când este aplicat peste, dar incompatibil când ordinea se schimbă.

Când tehnologia de finisare este mai elaborată se pot folosi diferite materiale care ajută la obținerea unui aspect uniform. Este cazul patinelor. Aplicarea lor pentru obținerea efectului de îmbătrânire are și un efect uniformizant asupra mobilierului.

masiv-panou furniruit
sursa foto: evrika.co.uk

Colorarea uniformă a combinației lemn masiv-panou furniruit se poate obține și folosind o soluție de colorare formulată special pentru acest scop, numită uniformizant. Este o un fel de baiț cu uscare rapidă, care se aplică peste grund, înaintea stratului final de lac. Stratul aplicat trebuie să fie foarte subțire,  ca un voal colorat care se așează sub lac, dând senzația de uniformitate asupra întregului mobilier.

masiv-panou furniruit
sursa foto: wood-veneer.com

În concluzie, atunci când există combinații de lemn masiv-panou furniruit, pentru un aspect uniform al colorării, trebuie ținut cont de absorbția diferită a soluțiilor de colorare în cele două suporturi lemnoase.

Categorii

Abonează-te la newsletter