Clicky

Panouri

Ce este OSB-ul, cum se obține și la ce este folosit

osb

Cu diverse ocazii v-am spus despre plăcile derivate din lemn. Ele fac parte din viața noastră și este bine să știm cât mai multe despre ele, care sunt părțile lor bune și care mai puțin bune. PAL-ul, MDF-ul sau placaj-ul au avut fiecare articole dedicate, cu istoric și posibilități de utilizare. Despre OSB nu am scris până acum, cu toate că este o placă foarte folosită în construcții și nu numai. Chiar zilele trecute am văzut niște panouri prefabricate pentru case din lemn care aveau în structură și plăci de OSB și m-am gândit că este timpul să se alăture celorlalte plăci derivate.

osb
sursa foto: doityourself.com

OSB este o placă mai “tânără” apărută în SUA în 1963 și invenție a lui Armin Elmendorf. Numele de OSB vine de la Oriented Strand Board, care într-o traducere liberă înseamnă plăci din fâșii orientate. Fâșiile sunt așchii mai mari de lemn (unii le spun bucăți de furnir) de dimensiuni mari, 2,5 cm lățime și 15 cm lungime. Plăcile din aceste așchii au o rezistență foarte mare, motiv pentru care sunt folosite în construcții.

Un motiv al rezistenței crescute este așezarea lor înainte de a fi încleiate și presate. Straturile exterioare sunt așezate, să spunem, pe lungime, în timp ce stratul din mijloc este așezat perpendicular pe primele două. Această așezare orientată îi conferă rezistență și stabilitate în timp, asemănătoare placajului, cu care OSB-ul este comparat foarte des.

osb
sursa foto: drroofing.woordpress.com

Al doilea motiv: temperatura și presiunea foarte mari din timpul procesului de fabricație. Înainte de a fi presate, așchiile sunt stopite cu adeziv melamin-ureo-formaldehidic și cu ceară, după care intră în presă. Rezultă o placă cu foarte bună rezistență portantă, elastică, uniformă, cu emisie scăzută de formaldehidă, având un conținut în lemn de 95%.

Dacă este atât de asemănător placajului, de ce a mai fost nevoie de un material derivat din lemn? Pentru că OSB-ul este mai ieftin și mai uniform decât placajul, se poate obține din diferite esențe de lemn și ce este cel mai important, se pot folosi copaci tineri din pepiniere, crescuți special pentru acest scop și care sunt replantați continuu. Astfel nu mai este necesară tăierea copacilor maturi din păduri.  Un alt plus este procentul de lemn conținut, care este mult mai mare comparativ cu celelalte plăci derivate din lemn.

osb
sursa foto: proselesmagazine.com

OSB-ul este de diferite clase, în funcție de domeniul unde urmează să fie folosit:

  • clasa 1 – pentru folosire la interior, într-un mediu uscat – este cel indicat pentru obținerea mobilei
  • clasa 2 – plăci portante folosite în construcții în medii uscate
  • clasa 3 – plăci portante pentru utilizare în mediu umed
  • clasa 4 – plăci portante cu rezistență mare pentru utilizare în mediu umed.

Referința la mediu umed nu înseamnă că placa poate fi ținută în apă. Dacă este pusă în apă va absorbi mai multă apă decât placajul și acesta este minusul OSB-ului comparativ cu placajul. Marginile plăcii sunt protejate împotriva absorbției de umiditate, dar în momentul în care sunt tăiate, această protecție nu mai este valabilă. De aceea constructorii trebuie să aibă în vedere acest aspect și să fie foarte atenți cum montează aceste plăci.

OSB-ul a apărut ca o alternativă la alte materiale de constucții. Casele construite cu plăci din OSB sunt mai ușoare și mai rezistente la cutremur, iar pereții despărțitori asigură o bună izolație termică și fonică. Plăcile pot fi folosite pentru pardoseli, tavane, pereți despărțitori și pereți interiori, la acoperiș pentru asterială. Se montează cu ușurință, iar lucrul avansează mult mai repede decât în cazurile clasice. Trebuie avut în vedere întotdeauna că rezistența plăcilor este mai mare pe direcția straturilor exterioare de așchii. Din fabrică, rezistența cea mai mare este pe lungimea plăcii.

osb
sursa foto: evstudio.com

Plăcile din OSB au depășit de mult domeniul construcțiilor și au intrat în cel al decorațiunilor interioare, al arhitecturii și al mobilei. Prețul foarte accesibil, ușurința în prelucrare, rezistența și nu în ultimul rând aspectul interesant au făcut ca mulți designeri să-l ia mai mult în considerare.

osb
sursa foto: archdaily.com
osb
sursa foto:
osb
sursa foto: matone.naver.jp

O surpriză pentru mine a fost să văd că unii s-au aventurat să obțină o chiuvetă din OSB. Designerii de la domEco au gândit acest lucru iar D. Moretti de la Ebanisteria Meccanica a reușit. Tăierile sunt absolut impecabile astfel că marginile se îmbină perfect. Izolarea s-a făcut cu rășină (probabil epoxidică), iar finisarea evident cu un lac foarte rezistent la apă.

osb
sursa foto: archello.com

După cum vedeți OSB este o alternativă de luat în seamă atunci când vă gândiți la reamenajări, chiar și la proiecte de mobilier, dar mai ales la construcția unei case. Am să revin cât de curând cu câteva articole despre case din lemn unde pereții sunt un sandwich și cu astfel de plăci OSB, care se montează cu foarte mare ușurință. Așa că, fiți pe fază!

obs
Biserica Siegerland
sursa foto: schnaider-schumacher.com

Mihaela Radu

Mihaela Radu este inginer chimist dar are o mare pasiune pentru lemn. De mai bine de 20 de ani lucreaza in domeniu, finisarea lemnului fiind ceea ce a definit-o in aceasta perioada. A acumulat experienta lucrand intr-un institut de cercetari, in propria firma, precum si intr-o multinationala. Isi doreste sa impartaseasca continuu din experienta proprie cu cei care au aceeasi pasiune....si nu numai.

11 comentarii

Adaugă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    • Buna seara.
      Da, se poate, dar nu va arata ca peretele varuit dupa aceea. Pentru a arata asa trebuie tencuit inainte.
      Toate cele bune!

  • Ați menționat în articol despre formaldehidă și emisiile de formaldehidă. Deși văd că este folosit din ce în ce mai mult OSB-ul nu prea am găsit informații despre riscurile pe care le pune pentru sănătate prin acest conținut de substanțe chimice. Puteți oferi mai multe informații în sensul acesta, vă rog? (Bănuiesc că și placajul și alte produse similare derivate din lemn au în componență astfel de substanțe)

    • Buna ziua. Formaldehida exista peste tot in jurul nostru, inclusiv in lemnul natural. Depasirea unor limite de emisie face din aceasta substanta una periculoasa. In placile derivate din lemn (PAL, MDF, OSB) principala sursa de formaldehida este adezivul ureoformaldehidic sau derivati ai acestuia folositi la incleierea aschiilor sau fibrei de lemn. Acestia contin formaldehida libera. Formaldehida este una dintre materiile prime folosite la obtinerea adezivului. Moleculele nefixate prin reactia de copolimerizare raman libere si au tendinta sa iasa afara. De aici emisia crescuta de formaldehida. Pentru a reduce emisia se folosesc si alte materii prime pentru copolimerizare sau se folosesc niste substante care reactioneaza cu formaldehida libera, numite captatori de formaldehida. Aceste materiale sunt mai scumpe deci duc la un pret mai mare al placilor. Astfel exista placi mai ieftine, cu emisie mai mare, si mai scumpe, care se incadreaza in clasa E1 sau E0 de emisie a formaldehidei. OSB este dintre placile care au emisia mai redusa, placile fiind folosite foarte mult in constructii. Pentru a va face o idee, primii (ca ierarhie) producatori de OSB din lume sunt SUA si Canada, unde se produc foarte multe astfel de case.
      Placajul are emisie scazuta pentru ca are un alt procedeu de obtinere. Se obtine prin lipirea unor furnire din lemn.
      Puteti gasi mai multe informatii despre formaldehida si aici.
      Sper sa va fi fost de folos.
      Toate cele bune!

  • Buna ziua

    Am o intrebare: suprafata OSB ului poate fii “vopsita”/ impermeabilizata cu o rasina epoxi de tip celor de uz alimentar? Adera sau nu rasina? Am auzit unele pareri ca epoxi nu ar face priza pe suprafata OSB. in acest caz, daca este asa, o usoara smirgheluire prealabila a OSB ului ar mari aderenta? Intentionez sa confectionez o incinta tip acvaterariu din OSB combinat cu sticla si caut o marianta cat mai buna si mai putin toxica de impermeabilizare a OSB ului. Multumesc 🙂

    • Buna ziua.
      Nu stiu la ce va referiti cand spuneti rasina epoxi de uz alimentar. Poate fi tratat insa cu rasina epoxi pentru lemn. Slefuirea usoara este buna ca indeparteaza eventualele ceruri aflate la suprafata placii crescand astfel aderenta.
      Toate cele bune!

      • ma refer la rasinile epoxi utilizate pentru etanseizarea recipientilor destinati depozitarii alimentelor sau apei potabile. orice alta rasina epoxi oricat de “sigura” scrie pe eticheta ca ar fi elibereaza in timp radicali toxici ce afecteaza compozitia chimica si calitatea produselor aflate in respectivele recipiente. de aceea pentru impermeabilizarea unor bazine exterioare destinate tinerii de pesti nu se va folosi decat rasini de tip alimentar sau din cele special create pentru bazine cu pesti pe care din pacate nici o firma nu le importa/ produce in Romania 🙁

    • Buna ziua.
      Trebuie sa fie foarte bine hidroizolat pentru ca, daca ajunge apa la el, se umfla. Va recomand sa faceti cadrul pe care sa-l hidroizolati dupa care, pe toata suprafata, sa puneti folie impermeabila. Altfel este foarte greu sa va asigurati ca nu va ajunge apa la placa pe la imbinari.
      Toate cele bune!

      Nu uitati sa va abonati la Revista din Lemn tiparita! Cu numai 58 de lei/an puteti afla noutati din domeniu, puteti descoperi idei de mesterit sau secrete ale meseriei. Va reamintim ca in revista tiparita continutul este diferit de cel din site. Detalii in link-ul de mai jos. 
      Va multumim!https://www.revistadinlemn.ro/product/abonament-revista-din-lemn/

Categorii

Abonează-te la newsletter