Clicky

Aplicare Adeziv

Adeziv pentru lemn de folosit la temperaturi foarte scăzute

adeziv pentru iarna

Temperaturile scăzute din timpul iernii pot crea probleme celor care lucrează cu lemnul. Nu numai finisarea are de suferit ci și alte operații, una dintre ele fiind lipirea. Un adeziv pentru lemn formulat special pentru perioadele reci nu poate decât să ușureze munca celor din industrie, dar nu numai lor. Cum suntem în plin anotimp rece cred că prezentarea unui astfel de adeziv pentru iarnă este de ajutor.

Problemele întâmpinate în timpul iernilor geroase au determinat producătorul de adezivi Szolvegy să găsească soluții pentru a-și ajuta clienții. 

Este vorba despre Tiszabond 3011/D3D de la Szolvegy Târgu Mureș. Adezivul este un proiect al firmei dezvoltat special pentru partenerii care se confruntă iarna cu temperaturi foarte scăzute. Matefy Csaba, directorul firmei, îmi spunea că unul dintre clienți, aflat în Miercurea Ciuc, se confrunta deseori cu probleme din cauza iernilor foarte geroase din regiune. Am auzit cu toții că Miercurea Ciuc este considerat polul frigului la noi. Aproape în fiecare iarnă acolo sunt înregistrate cele mai scăzute temperaturi, unele fiind chiar recorduri. În aceste condiții aveau greutăți în a menține în hală temperaturi de 18-20 grd.C, așa cum sunt cerințele din fișele tehnice ale adezivilor, iar în depozitele neîncălzite temperatura ajungea cu ușurință sub 0°C.

adeziv Tiszabond pentru iarna

Așa a apărut un adeziv pentru iarnă care face peliculă și la 0°C.

Pentru a rezolva aceste probleme, a fost fabricat un adeziv care să funcționeze și după unul, două chiar trei cicluri îngheț-dezgheț. Domnul Matefy spune că acesta este avantajul lucrului direct producător-producător, a contactului direct dintre producătorul de mobilă și cel de adeziv. Se crează un parteneriat solid pentru că informațiile circulă mai repede și mai ușor și asta dă posibilitatea producătorului de adeziv să creeze cele mai bune și mai adaptate produse pentru producătorul de mobilă și panouri din lemn. Așa a fost și în acest caz. Cerințele clientului au dus la apariția unui adeziv Tiszabond pentru iarnă.

Noul adeziv pentru lemn este un adeziv D3 și unul dintre avantajele folosirii lui este lipsa formaldehidei.

Adezivul este un polivinil acetat în dispersie apoasă. Spre deosebire de adezivii ureo-formaldehidici, aceștia nu conțin formaldehidă, ceea ce face ca panourile și mobilierul să nu aibă emisie de formaldehidă liberă din cauza adezivului. Dispersiile apoase de polivinil acetat nu sunt nocive nici pentru cei care le folosesc, nici pentru mediu. Pe scurt, din acest punct de vedere avantajele lor sunt:

  • lipsa formaldehidei
  • nu sunt inflamabili
  • nu dăunează sănătății
  • resturile uscate nu sunt deșeuri periculoase

Adezivul pentru iarnă Tiszabond este un adeziv D3. Aceasta înseamnă că poate fi folosit pentru construcții interioare expuse pe termen scurt la umiditate sau la mediu umed, pentru construcții exterioare în zone cu climă blândă, pentru îmbinarea treptelor, a ușilor sau ferestrelor montate în zone protejate de intemperii. Nu este însă recomandat structurilor și obiectelor care stau continuu în apă (bărci, vapoare) sau pentru structuri de rezistență în construcții (grinzi care susțin acoperișul).

adeziv pentru lemn

Comparativ cu alți adezivi D3 acest adeziv Tiszabond pentru iarnă are o serie de proprietăți care elimină problemele ce pot apărea atunci când temperaturile sunt foarte scăzute.

Iată câteva dintre ele:

  • Chiar dacă a înghețat, adezivul poate fi folosit după dezghețare. Trebuie doar foarte bine agitat. În urma înghețului este posibil ca viscozitatea produsului să crească puțin. Se recomandă folosirea lui fără diluție pentru a nu scădea conținutul în corp solid și a nu prelungi timpul de uscare. Dacă nu este posibilă folosirea fără diluție se acceptă o diluare de maxim 10%. După cicluri repetate îngheț-dezgheț produsul se transformă în gel și nu mai poate fi folosit.
  • Pelicula formată este mai puțin dură ceea ce duce la îmbunătățirea flexibilității elementelor lipite. Tot scăderea durității peliculei are ca urmare o agresiune scăzută asupra lamelor rindelelor și deci prelungirea vieții lor.
  • Crește aderența umedă la suport
  • Temperatura minimă de formare a peliculei de adeziv este mai mică (0°C);
  • Siguranța lipirii făcute pe timp de iarnă crește.
Urmările folosirii unui adeziv nepotrivit în condițiile unor temperaturi scăzute sunt greu de văzut la suprafața îmbinării. Pentru a vedea ce se întâmplă în interior lipitura trebuie secționată.

Din păcate, atunci când se folosește un adeziv nepotrivit pentru temperaturi scăzute nu se vede imediat pe suprafața lipiturii. Dacă temperatura în hală nu este foarte scăzută se poate crede că nu există motiv pentru a folosi un adeziv special. Există însă situații când lemnul, adus dintr-un depozit neîncălzit, se încălzește numai superficial, nu și în profunzime. În timpul presării temperatura scăzută din interiorul lemnului influențează adezivul și poare să-i scadă temperatura sub cea minimă de formare a peliculei. După presare pelicula de adeziv va arăta normal, dar în secțiune se va vedea cum adezivul s-a transformat în praf.

Același lucru se întâmplă și dacă, imediat după presare, piesa este mutată într-un depozit neîncălzit. După încetarea compresiei (recomandată a fi de 2 ore) reacția chimică continua în interiorul peliculei de adeziv încă o săptămână. Numai după aceea lipitura atinge maximul rezistenței la rupere și al impermeabilității. Dacă în această perioadă piesa stă în depozitul rece, din cauza temperaturii scăzute adezivul din interiorul lipiturii îngheață și se transformă în praf. Este de la sine înțeles că asta duce la scăderea rezistenței la rupere, transformând lipirea în una nesigură.

Adezivul D3 poate fi transformat în D4 prin adăugarea în procent de 3,5-5% a aditivului D3D4. Adezivii D4 sunt folosiți pentru îmbinări ce au nevoie de rezistență crescută la umiditate. Dar despre adezivi D4 și aditivul ce transformă un D3 în D4, într-un articol viitor.

adeziv pentru iarna

Mihaela Radu

Mihaela Radu este inginer chimist dar are o mare pasiune pentru lemn. De mai bine de 20 de ani lucreaza in domeniu, finisarea lemnului fiind ceea ce a definit-o in aceasta perioada. A acumulat experienta lucrand intr-un institut de cercetari, in propria firma, precum si intr-o multinationala. Isi doreste sa impartaseasca continuu din experienta proprie cu cei care au aceeasi pasiune....si nu numai.

4 comentarii

Adaugă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    • Buna seara.
      Il gasiti la Szolvegy Targu Mures: Târgu-Mures, Str. Hunedoara Nr.31 Corp A, Tel./Fax. +40-265-250.747
      Mobil: +40-744-36.59.58
      E-mail: matefy.csaba@szolvegy.ro
      Deocamdata exista in ambalaje de 35 l si 1000 l. In curand vor exista si ambalaje de 5 si 10 l.
      Toate cele bune!

  • Buna ziua!
    Este o revistă foarte interesantă. Informațiile doamnei inginer Mihaela Radu sun de folos.
    Eu sunt din Republica Moldova şi nu pot primi această revistă.

    • Buna ziua!
      Multumim pentru aprecieri.
      Imi pare rau ca nu puteti intra si in posesia revistei tiparite. Ar fi simplu daca ati avea pe cineva in Romania la care sa puteti apela.
      Toate cele bune!

Abonează-te la newsletter