Mașini și Scule

CNC de găurit Lohmeyer NCB 3010S pentru producția de mobilier

Unul dintre utilajele care mi-au atras atenția la Târgul BIFE SIM de anul trecul a fost un CNC de gaurit Lohmeyer NCB 3010S care putea face multe găuri într-un timp foarte scurt. De exemplu, în demonstrația pe care am văzut-o a făcut mai bine de 70 de găuri într-un minut și jumătate. L-am văzut la lucru în standul Danibrum și-l puteți vedea și voi în filmul de la finalul articolului. Până atunci însă vrea să vă spun câte ceva despre găurirea lemnului și a derivatelor din lemn, despre avantajele folosirii unui CNC de gaurit, dar și despre povestea mărcii Lohmeyer.

cnc de gaurit

cnc de gaurit

Găurirea lemnului și a derivatelor din lemn

Nu poți face mobilă, uși, ferestre, scări și alte astfel de obiecte din lemn masiv sau plăci derivate din lemn fără să îmbini cel puțin 2 elemente. Pentru a face îmbinările elementele trebuie prelucrate pentru a se potrivi cât mai bine. În trecut erau folosite tot felul de îmbinări tradiționale gen coadă de rândunică, cep și scobitură sau nut și feder.

Venind mai spre timpurile noastre lucrurile au început să se simplifice și s-au folosit din ce în ce mai mult îmbinările cu dibluri sau șuruburi. Pentru ele lemnul sau plăcile derivate trebuiau găurite. Producția de masă a mobilierului a dus la apariția mașinilor și sculelor din ce in ce mai sofisticate pentru a face găurile repede și bine.

Găurirea lemnului cu ajutorul mașinilor nu necesită, spre deosebire de găurirea metalelor, răcirea sculei care intră în lemn. Lemnul este mult mai moale și frecarea care apare între burghiu și lemn nu duce la supraîncălzire. Burghiul nu-și pierde calitățile iar lemnul nu se aprinde.

Pentru a avea o găurire de calitate intrarea și iesirea găurii trebuie să fie curate, fără așchi sau lemn smuls. De asemenea, lemnul sau panoul care se găuresc nu trebuie să se ardă local (să se înnegrească). De aceea sculele folosite pentru găurire trebuie să fie bine ascuțite iar viteza de rotație aleasă în concordanță cu duritatea materialului și adâncimea găurii.

Folosirea sculelor neascuțite sau a parametrilor de lucru greșit aleși pot duce la smulgeri de material în interiorul găurii, periclitând rezistența îmbinării.

Avantajele folosirii unui CNC de gaurit în producția de serie

Productia de mobilier implică foarte multe operații de găurire. Făcute rând pe rând înseamnă mult timp alocat și productivitate scăzută. Folosirea unui CNC poate reduce foarte mult timpul alocat găuririi.

Dar cel mai mare avantaj al folosirii CNC-ului este precizia cu care găurile sunt făcute. Odată dimensiunile stabilite și puse în programul de lucru al CNC-ului, găurile vor fi realizate toate exact cum au fost programate, precizia fiind maximă. Piesele se vor potrivi perfect, îmbinările făcându-se fără joc sau fără a fi forțate.

Un alt avantaj al CNC-urilor este posibilitatea realizări de găuri cu diverse profile și combinarea găuririi cu filetarea, reducând timpul de lucru. Un CNC cu magazie de scule va permite folosirea de burghie, filiere sau freze și înlocuirea lor cu ușurință iar un program bine ales va scurta simțitor timpul de lucru, crescând în același timp calitatea îmbinărilor.

cnc de gaurit

Povestea Lohmeyer

Dar să revenim la CNC-ul Lohmayer. Căutând informații despre el am aflat că marca Lohmeyer este de fapt numele de familie al soților Tanja și Peter, din Germania. Ei au lucrat o viață în domeniul lemnului, Tanja fiind arhitect cu cunoștințe solide de dulgherie iar Peter inginer de industria lemnului. Peter a lucrat ca director de vânzari în două mari firme producătoare de mașini pentru prelucrarea lemnului. Experiența din vânzări l-a ajutat să înțeleagă foarte bine ce își doreau cei care aveau nevoie de utilaje pentru lemn.

Așa s-a născut ideea de a avea propria firmă de utilaje pentru industria lemnului. Utilajele produse aici urmau să fie simplu de utilizat și să rezolve simultan cât mai multe probleme. În plus, firma urma să fie orientată către client, avand o organizare simplă și descentralizată.

A făcut firma împreună cu soția, experiența din domeniul lemnului fiindu-le de foarte mare ajutor. Acum marca Lohmeyer este cunoscută și respectată atât în Germania cât și în multe alte țări unde se prelucrează lemnul si produsele derivate. În portofoliul Danibrum veți găsi și alte mașini Lohmeyer, pentru diverse tipuri de prelucrări.

CNC Lohmeyer 3010 S

CNC Lohmeyer 3010 S este un CNC de gaurit solid și ușor de folosit. Este astfel conceput încât să poată fi conectat la soft-uri de proiectare și fabricare de mobilier. Astfel, transmiterea informației către calculator se face ușor și nu va trebui să munciți suplimentar.

Un astfel de utilaj este, după părerea mea, foarte util celor care fac mobilier din PAL și MDF. Îmbinarea panourilor necesită multe găuri, atât în plan vertical cât și orizontal (pe canturi), iar CNC-ul le poate face pe toate în același timp. Asta înseamnă o economie importantă de timp și imbinări perfecte.

Găsiți parametri tehnici ai mașinii aici, iar cum lucrează vedeți în filmul de mai jos.

Dacă considerați că ar fi interesant și pentru prietenii voștri să afle despre acest utilaj, puteți distribui. Întrebările sau comentariile le puteți lăsa mai jos.

Casarbor-noua colecție de case de vacanță

Categorii

Abonează-te la newsletter