Finisare DIY Șlefuire

Greșeli din exces de zel la șlefuirea manuală a lemnului

Am avut o discuție cu cineva care, după ce a transformat un mobilier de bucătărie, avea o problemă cu crăparea vopselei aplicate pe lemn și nu știa ce s-a întâmplat. Convins fiind că vopseaua era bună, se gândea că este posibil să fi făcut el ceva greșit. Mi-a descris tehnologia punct cu punct și atunci am înțeles cum te poți trezi cu un rezultat slab făcând mai mult decât este necesar din dorința de a fi cât mai aproape de perfecțiune. Pe scurt, transformarea implica 3 etape: curățarea până la lemn, șlefuirea manuală a lemnului și revopsirea. Șlefuirea lemnului fusese făcută cu foarte mare atenție, în trepte, pornind de la granulația 100 și ajungând până la 500. S-a aplicat apoi vopseaua, în straturi subțiri, așteptând timpul necesar pentru uscare și totuși, după uscare, vopseaua a început să crape. Ce s-a întâmplat? Unde este greșeala?

Șlefuirea manuală a lemnului

Șlefuirea lemnului înainte de aplicarea baițului și a lacului (vopselei) este necesară pentru a obține o colorare uniformă, pentru ca pelicula formată să aibă aderență bună și pentru ca lemnul să aibă un tușeu plăcut, să nu zgârie la atingere.

Aderență bună înseamnă absorbție bună a lacului/vopselei în lemn. Lemnul absoarbe în mod natural prin canalele din fibre (vizibile la unele specii ca pori), exact pe acolo pe unde a circulat și apa când era copac. Zona pe unde absoarbe cel mai bine este cea unde fibrele sunt secționate. Acolo apar așa-numitele capete de fibră pe unde lichidul intră cu ușurință.

Șlefuirea are această capacitate de a deschide capetele de fibră. Dar, paradoxal, ea poate să le și închidă, limitând absorbția în lemn. Cum știm că deschidem sau închidem fibra? Prin alegerea corectă a hârtiei sau a bureților abrazivi cu care se face șlefuirea.

Granulația hârtiei pentru șlefuirea lemnului

Nu voi intra în amănunte privind hârtia de șlefuit. Am făcut-o cu altă ocazie și găsiți detalii aici. Vreau doar să atrag atenția că numerele scrise pe această hârtie au o semnificație și sunt foarte importante. Alegând hârtia în funcție de ele veți obține o șlefuire de calitate. Granulația este reprezentată de numere de la 40, 60, 80 până la 400, 500, 600. Cu cât numărul este mai mare cu atât hârtia este mai fină și “zgârie” mai puțin. Cea foarte abrazivă, cu numere mici, este folosită pentru lemn, iar cea fină, pentru șlefuirea între straturile de grund, de lac sau de vopsea.

Capetele de fibră se deschid dacă se folosește hârtie de șlefuit până la 180, maximum 220 și asta în cazul speciilor de lemn mai afânate și scămoase, cu fibra moale, cum este plopul. La speciile dure, precum stejarul, ne putem opri la 150 fără probleme. Hârtiile abrazive mai fine de atât nu mai au puterea să rupă fibra și să o deschidă. Dimpotrivă, vor împinge fibrele deja deschise în lemn, închizând canalele de absorbție. La închiderea canalelor contribuie și praful fin rezultat în urma șlefuirii cu hârtie fină, care doar va “măcina” fibra lemnului, fără a o deschide.

Este ceea ce s-a întâmplat și în cazul descris. Ajungând la granulația de 500 lemnul a fost total “închis”, nu a mai putut absorbi nimic din vopseaua aplicată. Pelicula formată fiind de fapt o pojghiță de vopsea deasupra lemnului, prinsă doar din loc în loc. Fără aderență la suport, acest strat suspendat foarte fin se “sparge” imediat la cea mai mică mișcare sau atingere.

De ce se face șlefuirea progresivă

Din cele spuse mai sus se naște întrebarea: atunci de ce este nevoie de o șlefuire progresivă, din ce în ce mai fină? Nu au fost deschise fibrele cu 40 sau 60? De ce nu ne oprim aici? Pentru că lemnul ar absorbi foarte mult și necontrolat. În cazul baițului ar apărea automat petele, iar în cazul vopselei sau lacului, cantitatea mare absorbită în profunzimea lemnului înseamnă pierderi. De aceea, se recomandă ca primul strat al finisajului (după colorare, dacă este cazul) să fie grund sau lacul/vopseaua să fie mai diluate. Astfel va putea intra în zona superficială a lemnului, să se prindă bine de fibră și pelicula obținută să aibă aderență.

Șlefuind lemnul progresiv, primele granulații rup fibra, iar următoarele le închid puțin astfel încât absorbția să fie mai controlată. Tot așa se limitează și se reduc dimensiunile fibrelor rupte care se vor încărca cu lac și se vor ridica, dând un aspect rugos după lăcuire. Dacă ne-am opri la granulația 40, aceste capete de fibră ar fi foarte mari. Încărcarea lor cu lac ar duce la adevărați țepi de lemn care ar fi foarte greu de netezit prin șlefuirea între straturi. Ar fi nevoie să se insiste, poate chiar să se folosească hârtie mai grosieră, sub cea recomandată (de la 240 în sus), care aproape va îndepărta acel prim strat de lac. Evident, asta înseamnă pierderi și “muncă în zadar”.

În concluzie …

Nu încercați să obțineți o finețe cât mai mare a lemnului pentru că veți reduce aderența lacurilor sau vopselelor folosite. Nici nu lăsați lemnul șlefuit doar cu granulații foarte mici (40, 60) pentru că veți obține un lemn pătat și închis la culoare sau veți consuma inutil grund/lac/vopsea și hârtie de șlefuit încercând să obțineți suprafețe cât mai fine și plăcute la atingere.

Sper să fi reușit să explic pe înțelesul tuturor ceea ce s-a întâmplat în această situație. Dacă au rămas neclarități, puteți lăsa întrebările sau comentariile mai jos. Iar dacă știți pe cineva căruia i-ar prinde bine aceste informații, distribuiți-i și lui articolul.

De ce i-ați alege pe ei și utilajele lor

Categorii

Abonează-te la newsletter